Cum stim, atunci cand copilul incearca sa se catere intr-un pom, ca el va reusi? Si daca va cadea, cum stim ca el va fi in regula sau se va rani? Iar daca se va rani, cum stim ca va fi doar o zgarietura sau isi va rupe o mana? Nu stim. Ce stim insa este ca daca il vom tine la sol, il vom priva de sansa de a prinde incredere in el in cazul unei reusite si de a invata in cazul unui esec. De a invata sa isi analizeze mai bine capacitatile, sa isi calculeze mai bine miscarile si sa evalueze mai bine riscurile.

Si mai stim ca nu putem trai toata viata imaginandu-ne ce este mai grav. Ce putem sa facem insa este sa prevenim constient si calculat, invatandu-l pe cel mic sa faca, la randul lui, cele mai sanatoase alegeri.

De fapt, dintre cele patru tipologii clasice de parenting (autocrat, autoritar, permisiv si supraprotectiv), aceste caracteristici se regasesc in stilul autoritar, cel pe care specialistii l-au definit ca fiind cel mai echilibrat mod de a-ti creste copilul. Parintele isi arata afectiunea fata de copil si il incurajeaza sa fie independent. In acelasi timp, impune niste limite clare si are asteptari pe masura din partea celui mic. Atunci cand apar abateri, intervine pedeapsa, insa aceasta este aplicata corect si consecvent.

Comunicarea este un atribut de baza al acestui stil. Pe de-o parte copilul este incurajat sa vorbeasca deschis, sa-si exprime sentimentele, sa puna intrebari si sa lamureasca nedumeririle. Pe de alta parte, parintele isi motiveaza in fata copilului recomandarile dar si pedepsele, pentru ca cel mic sa inteleaga mecanismul din spatele deciziilor si sa invete sa le aplice la randul sau.

Kimberly Kopko, doctor in Dezvoltarea copilului, considera stilul autoritar a fi cel mai potrivit pentru copii, deoarece copiii crescuti in acest mod dezvolta aptitudini de comunicare mai bune, negociere si gasire de compromisuri. In plus, au un grad mai mare de control emotional, incredere in sine si dau dovada de maturitate.

Kopko nu este singura care a ajuns la aceste concluzii, fiind sustinuta de nenumarate studii majore conduse de catre cercetatori precum Pratt in 1988, Lamborn in 1991, Kamins si Dweck 1999, Turkel si Tezer in 2008, Rothrauff in 2009, Luyckx in 2011. Cercetarile nu sunt singurele care indica beneficiile acestui stil de crestere a copiilor.

Daca disecam povestile copilariei o sa vedem ca incercarile de a proteja copilul, duse la extrem, nu au rezultatul scontat. Prima care imi vine in minte este “Frumoasa din padurea adormita“, in care eroina este blestemata din frageda pruncie sa se intepe in acul unui fus. Solutia tatalui este sa distruga toate fusurile din imparatie, decizie care duce tocmai la ceea ce se temea. Sunt sanse mari ca lucrurile sa fi stat putin altfel daca fetei i se spunea despre blestem si i se arata un fus. Copiii nu sunt intotdeauna ascultatori si nu pot fi feriti permanent de toate pericolele inconjuratoare, insa expertii sunt de parere ca acei copii carora li se arata, li se explica si li se permite sa experimenteze in prezenta unui adult au sanse mai mici sa se raneasca accidental decat cei carora, pentru siguranta, li se interzice complet sa faca ceva ce ii tenteaza in mod deosebit.

De pilda, daca cel mic este atras de foc, in loc sa i se dea peste mana si sa i se interzica apropierea de surse de foc, este mai bine sa fie lasat sa aprinda chibrituri deasupra unei farfurii cu apa pentru a vedea cat de repede arde un bat, cand este momentul sa il stinga inainte ca focul sa ii ajunga la degete, sa simta caldura si sa realizeze ca pe cat de amuzant pare, pe atat de periculos este. Eventual sa i se explice cum sa procedeze in cazul in care, vreodata, se sperie si scapa chibritul aprins si, daca este mai maricel, cum sa procedeze si la cine sa apeleze daca izbucneste un incendiu atunci cand este singur acasa.

Similar se poate proceda cu diverse lucruri periculoase din casa, precum obiectele ascutite. Pentru a fi ferit de inec, un copil trebuie sa intre in apa si sa invete sa inoate. La fel, pentru a evita accidentele rutiere, cel mic trebuie invatat sa treaca strada respectand regulile, avand grija sa se asigure si sa nu se grabeasca.

Cel mai bun lucru pentru un copil este o abordare calma si calculata din partea parintilor, in care acestia realizeaza ca exista riscuri, ca factorul imprevizibil nu poate fi niciodata complet eliminat, dar si ca cel mic nu poate fi ferit de ele la nesfarsit si ca incidentele pot fi reduse pe masura ce copilului ii sunt introduse si prezentate riscurile, invatat sa manevreze anumite obiecte si obisnuit sa isi exprime curiozitatea decat sa experimenteze pe ascuns.

Intra pe parintiincontrol.ro pentru sfaturi ultile si indrumare in legatura cu cel mai frecvent intalnite probleme ale copiilor