Jul 17, 2014 admin Flux Hotnews 0
Urmarind reactiile publice ale doamnei ministru, constat ca indemnul mai sus citat a lasat-o rece. Nu a catadicsit sa-i raspunda unui stralucit intelectual public al acestei tari. Departe de a exprima vreo urma de regret ori de jena, doamna ministru persevereaza si acuza jocuri politice menite sa o distraga de la patrioticele ei preocupari. In locul auto-analizei, avem auto-victimizarea.
Iată ce are de spus, la randul sau, politicianul mega-plagiator, Omul Nou Victor Ponta, despre situaţia atât de jenantă de luni: “Premierul Victor Ponta le-a transmis miercuri miniştrilor că regretă că a mers luni la Cotroceni pentru a discuta cu preşedintele Traian Băsescu despre reducerea CAS, adăugând că acum a învăţat că atunci ‘când te bagi în cocină, te mănâncă porcii’. Şeful Guvernului a arătat că îi pare rău şi pentru ministrul Finanţelor Ioana Petrescu, care l-a însoţit în vizită la Cotroceni, adăugând că, din punctul sau de vedere a făcut bine că ‘s-a întors în ţara în care doamna EBA şi doamna Udrea se pricep mai bine la economie decât cei de la Harvard’”.
Nu ştiu ce legătură au doamnele amintite cu vădita, învederata incompetenţa a celor doi reprezentanţi ai guvernului în legătură cu subiectul întâlnirii. Esate o tehnică de-acum clasică de deturnare a subiectului. Apoi, doamna ministru Petrescu se reprezintă pe sine, nu Universitatea Maryland din College Park (unde este assistant professor, adică lector universitar încă fără tenure) sau Universitatea Harvard (unde şi-a susţinut teza de doctorat). Sunt convins că este de acord cu mine în această privinţa. Cine sunt “cei de la Harvard”? După ştiinţă mea, doamna Petrescu a fost doctorandă acolo, nu profesoară. Lipsa de elegantă în exprimare (“cocină”, “porci” etc) nu mai trebuie comentată. Un premier, care, în urmă cu doar câteva luni, se adresa unei femei, membră a guvernului, cu apelativul “Fă”, este, oricum am privi lucrurile, un bădăran (în cel mai fericit caz). Victor Ponta este exponentul mahalalei pesediste şi nu pierde nicio ocazie să ne-o reamintească. Citind declaratiile sale, imi revine constant in minte imaginea lui G. Calinescu care scria cu indurerata revolta despre pestilentiul Danubiului ilfovean.
Doamna ministru Ioana Petrescu a fost amuzată de ceea ce ea priveşte drept atacurile care au urmat întâlnirii de pomină de la Cotroceni. Transparenta actului public nu pare sa o framante, chiar daca este o obligatie legala (cum observa Otilia Nutu intr-un excelent articol pe “Contributors”). Dar, mai ales, ea consideră că nu avea nevoie să-şi justifice credibilitatea academică: “Chiar nu am simţit nevoia să îmi dovedesc diplomă de la Harvard într-o întâlnire la Cotroceni”. Problema este că doamna ministru nu pare să fi fost stânjenită că se află lângă un plagiator dovedit, un om care a minţit în ce priveşte propriul doctorat, un infractor academic. Nu este nimic, dar absolut nimic “politicianist” în a notă această situaţie. Absolventa de la Harvard pare să fie total indiferenţă la faptul că este parte a unei echipe condusă de un plagiator care, într-o ţară normală, şi-ar fi dat demult demisia. Că, volens nolens, participa la perpetuarea stării de ne-ruşine în România. Există, trebuie spus, ceea ce numim proximităţi maculante.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
Jun 03, 2020 0
Feb 21, 2023 0
Oct 24, 2022 0
Oct 24, 2022 0
Oct 24, 2022 0
Dec 21, 2021 0
Nov 02, 2021 0
Sep 30, 2020 0
Sep 09, 2020 0