“Mai mulţi copii şi trei bebeluşi” – e formularea seacă a agenţiilor de presă care anunţă cine a fost la bordul avionului malaezian de pasageri doborât de o rachetă în zona controlată de separatiştii pro-ruşi din estul Ucrainei. În imaginile filmate la locul prăbuşirii, printre resturi de oameni, haine colorate, paşapoarte olandeze, germane sau britanice, ochiul reporterului de război întârzie asupra unui ghid Lonely Planet – o frântură dintr-o lume în care oamenii trăiesc până la 85 de ani, conduc maşini frumoase, luptă să salveze câinii vagabonzi şi au cel puţin trei vacanţe pe an.

(sursa imagine: lifenews)

O lume atât de satisfăcută încât priveşte la suferinţa celorlalţi ca la o tragedie în trei acte la finalul căreia răsufli uşurat pentru că a fost, totuşi, doar un teatru. Pentru că eşti atât de norocos. Pentru că toată suferinţa aia e doar o nălucă de seară.

Copiii ucişi în Gaza, băieţii gazaţi în Siria, adolescenţii prizonieri în războaiele drogurilor din America de Sud, cele 300 de fete răpite în Nigeria de islamişti, Malala – fata pakistaneză împuşcată pentru că voia să înveţe… sunt tot atâtea tragedii peste care poţi lăsa cortina prin apăsarea unui buton de pe telecomandă.

Îndepărtatul coşmar dispare şi în locul lacrimilor unui copil uitat printre bombe apar lacrimile unei adolescente fericite că a câştigat marele premiu la „Vocea…”. Şi adormi gândind că viaţa este, totuşi, frumoasă. Şi că a doua zi de dimineaţă vei încheia o afacere grasă cu Vladimir. Iar după-amiaza îţi vei umple rezervorul cu petrolul unui şeic şi vei conduce până la restaurantul lui Xi, care îţi găteşte numai bucate ieftine dar bune. Sătul fiind, nu vei observa că Vladimir şi-a mai angajat cinci bodyguarzi şi că la Xi mănânci deja a zecea cină pe datorie.

Dar vine o zi, întotdeauna vine, când, oricât de satisfăcut ai fi, tragedia nu mai poate fi închisă printr-o simplă apăsare de buton. Ai lăsat-o prea mult să se apropie. O simţi dându-ţi târcoale.

Şi încerci să o amâni. Ai mai făcut-o şi înainte. Dacă nu tu, atunci părinţii tăi. 30 septembrie 1938 – acordul de la Munchen cu Hitler. Februarie 1945 – acordul de la Yalta cu Stalin. Iulie 1979 – începutul finanţării mulahilor lui bin Laden. Martie 2014 – ochii închişi la anexarea Crimeei de către Putin.

Dar, de fiecare dată, din ecranul la care-l priveai seară de seară, coşmarul şi-a scos mâna şi ţi-a apucat copiii de gât. I-a luat din Paradisul pe care cu greu l-ai construit şi i-a trântit în iarba murdară.

17 iulie 2014 – mai mulţi copii şi trei bebeluşi care zburau spre-un paradis au fost loviţi de o rachetă venită dintr-un război despre care părinţii lor nu au vrut să ştie nimic.

Dacă printre ei nu este copilul tău, atunci vei închide tragedia simplu: apăsând un buton. Dar ce vei face în ziua în care cartea albastră a copilului tău va fi filmată de un reporter de război?