M-a impresionat mesajul. Atât prin amărăciunea lui adâncă, cât şi prin claritatea recunoştinţei. În această scurtă poveste, despre prinţii şi cerşetorii din medicina românească, aflăm soluţia încurcăturii în care am fost aruncaţi, deopotrivă pacienţi şi medici, de mizerabila guvernare a sistemului medical în ultimul deceniu.

Din motive evidente am ales să protejez identitatea doamnei care povesteşte: „120 de milioane m-a costat operaţia pe inimă a soţului meu. Patru bypass-uri la Fundeni. Şpagă sau atenţie? Ce mai contează. Dacă nu aveam banii nu ajungeam acolo. Se ajunge printr-o filieră foarte bine pusă la punct. Chiar dacă dai banii după, chirurgul şi echipa lui sunt asiguraţi că îşi primesc banii de către un om din filiera care a mijlocit ca cel bolnav să fie operat.

Nu doresc nimănui să stea zece ore la uşa blocului operator şi, când vezi că s-a terminat operaţia, să pipăi patru plicuri – mâna întâi, mâna a doua, anestezist şi pompist – să alergi să le dai când tu, aparţinător, ai inima sfărâmată de grijă pentru omul tău care iese conectat la tuburi şi aparate.

Cine nu are banii, nu e operat. Din disperare dăm plicurile, dar de fapt nu le dăm lor, medicilor. Le dăm pentru oamenii noştri dragi. Apoi încapi pe mâna asistentelor, dar asta e altă poveste. Acre, nervoase, îţi lasă permanent impresia că le deranjezi, chiar şi când le umpli buzunarele.

Dar trebuie să spun că, după câteva luni, am ajuns la alt spital. La Municipal la Neurologie. Am alergat cu banii după domnul doctor Dan Popescu şi nu a primit. Iar mie mi-a fost ruşine. Îl pun în fiecare duminică în lista mea de rugăciuni la Sfânta Liturghie. Şi mă gândesc cu drag la dânsul”.

Pacienţii aud sute de emisiuni în care medicii sunt compătimiţi pentru salariile lor mici. Apoi văd maşinile scumpe din parcările spitalelor. Şi, pe bună dreptate, se enervează. Doar că aici apare confuzia.

Medicii din vârful piramidei ierarhice ajung să câştige, bani albi declaraţi la fisc, peste 5000 de Euro pe lună. La asta se adaugă însă plicurile. În lumea medicală se vorbeşte adesea că o parte dintre şefii clinicilor din spitalele universitare mari duc acasă nu zece mii de Euro, ci zeci de mii de euro lunar. Cazul celebrului ortoped ieşean în biroul căruia procurorii au găsit 60.000 de Euro este grăitor. Dacă sunt reale, astfel de venituri sunt comparabile cu cele ale unui medic de succes din Statele Unite.

Cei care câştigă atât de bine sunt adesea şi în poziţii din care pot influenţa considerabil sistemul politic. Fiscalizarea plicurilor, stabilirea unui sistem transparent, previzibil şi adaptat nivelului fiecărui pacient ar lovi direct în interesele lor. Deşi soluţii există şi i-au fost oferite, ministerul Sănătăţii ezită de ani de zile să propună orice măsură concretă prin care problema să fie rezolvată direct. Guvernanţii se rezumă la acuze adresate breslei medicale, păcătuiesc prin generalizare şi anunţă măriri ale salariilor medicilor cu câte 30 de euro. O insultă.

Căci şeful unei clinici dintr-un orăşel precum Hunedoara, de pildă, nu duce acasă mai mult de 800 de Euro lunar dacă refuză plicurile. Rezidentul tânăr câştigă de 60 (!) de ori mai puţin decât şeful său lângă care lucrează zilnic. Paradoxal este că medicii tineri sunt menţionaţi adesea cu admiraţie de către pacienţi: „ăştia tineri sunt mai omenoşi, nici nu primesc plic, ne vorbesc frumos”. Această prăpastie dintre vârful piramidei şi baza ei este uriaşă, inacceptabilă, specifică unei ţări bananiere.

Ministerul Sănătăţii a propus zilele trecute, drept rezolvare a situaţiei, înfiinţarea unor consilii de etică în spitale care să supravegheze şi să rezolve situaţiile în care medicii cer plicuri sau îşi tratează cu dispreţ pacienţii.

Intenţia e bună, dar aplicarea suferă: cei care vor supraveghea moralitatea în spitale vor fi aleşi prin vot sau numiţi chiar de către cei care trebuie supravegheaţi. Iar pacienţii, cei pe care fiecare ministru al Sănătăţii din ultimul deceniu i-a pus „în centrul sistemului”, au un singur reprezentant în acest consiliu de etică format din 7 membri. Unul singur! Al naibii centru…

Aş putea avea încredere că aceste consilii de etică vor fi populate cu medici oneşti. Dar săptămâna trecută a apărut o nouă lege prin care toate funcţiile importante dintr-un spital vor depinde în primul rând de şefii universităţilor de medicină. Cu alte cuvinte, puternicii sistemului medical românesc îşi întăresc puterea. În aceste condiţii, afirmaţia din proiectul ministerului Sănătăţii, care susţine că aceste consilii de etică sunt „independente de ierarhia medicală a spitalului”, este caraghioasă.

Unii medici din spitalele de stat acceptă plicuri oricând şi de la oricine, câţiva chiar condiţionează subtil actul medical. Alţii refuză orice plic şi uneori chiar părăsesc un sistem de stat în care nu-şi pot păstra conştiinţa curată. Unii sunt prinţi, alţii sunt cerşetori.

Depinde de fiecare dintre ei, individual, să decidă cum definesc condiţia unui prinţ. Printr-o cutie plină cu 60.000 de Euro? Sau printr-un om care scrie „…şi mă gândesc cu drag la dânsul”.