• Presa de weekend
  • S-a intamplat azi
  • Turist de Romania

Stirile inseamna putere

ULTIMILE STIRI

  • CCR decide dacă Parlamentul va stabili data alegerilor locale Citeşte întreaga ştire: CCR decide dacă Parlamentul va stabili data alegerilor locale
  • Fațada sanatoriului Marila din Oravița s-a prăbușit. Pacienții, mutați la un alt spital Citeşte întreaga ştire: Fațada sanatoriului Marila din Oravița s-a prăbușit. Pacienții, mutați la un alt spital
  • Maria Liliana Oșca
  • Filmari cu soprana Anda Louise Bogza
  • Ani de Liceu
  • Povesti de Succes – Sezon nou
  • Home
  • Actualitate
  • Special
  • Sanatate
  • Cultura
  • Utile
  • Sport
  • Tehnologie
  • Webcam
  • Cris Prev s.r.l.
  • Urmareste
    • Facebook
    • Twitter
    • Google+
    • Pinterest
    • RSS Feed
    • Linked
    • Youtube

A cedat Rusia in Ucraina? Sa credem in noul chip al Matrioskai?

Jul 07, 2014 admin Flux Hotnews 0


De câteva zile, televiziunile şi agenţiile de ştiri internaţionale anunţă insistent „victoria tactică importantă” a trupelor guvernamentale ucrainene asupra separatiştilor rusofoni de la Slaviansk.

După semnarea Acordului de Asociere a Ucrainei la Uniunea Europeană, pe 27 iunie, preşedintele recent ales Petro Poroşenko „decontează” astfel primul succes (real sau nu, vom vedea curând) pe linia restaurării autorităţii statale a noului regim de la Kiev, un succes de etapă, binevenit pe plan politic intern dar mai ales pentru credibilitatea internaţională a Ucrainei. Circa 20 de camioane şi autobuze cu militanţi pro-ruşi au fost văzute weekendul trecut părăsind oraşul şi repliindu-se spre Doneţk, principalul centru industrial şi economic din estul secesionist al ţării.

Steagul galben-albastru flutură din nou la Slaviansk, un oraş de circa 120.000 de locuitori, populat în majoritate de etnici ruşi, care a fost timp de peste trei luni scena unor confruntări militare intens mediatizate, încheiate (temporar cel puţin), spun surse neconfirmate oficial, cu aproximativ două sute de victime în total, de ambele părţi.

În principiu, restabilirea controlului (măcar a celui militar, dacă până la cel administrativ sau economic mai este destul de mult) ar trebui să fie o veste bună pentru Ucraina şi pentru Estul Europei în general. Putin nu a intervenit deschis la Slaviansk (deşi există cvasi-certitudinea unor trupe speciale ruse, sub acoperire, care au luptat în zonă), a cerut public Parlamentului de la Moscova anularea autorizaţiei de intervenţie militară în Ucraina, a declarat că este susţinătorul unei soluţii paşnice, a dialogului între părţi, părând mai degrabă interesat de negocierea preţului gazului livrat Ucrainei, de recuperarea datoriei către Gazprom şi de continuarea afacerilor cu partenerii comerciali vest-europeni decât de refacerea URSS sau de Testamentul lui Petru cel Mare. Dar, ce-i drept, dintr-o Matrioşka iese alta, şi apoi alta, iar misterul Rusiei este inepuizabil, nu ştii niciodată când se termină povestea…

Sunt comentatori şi analişti tentaţi să creadă că punctul critic al tensiunilor fost depăşit. Inclusiv Preşedintele Poroşenko se arată încrezător că victoria de la Slaviansk (urmată imediat de încă un succes la Kramatorsk) se va dovedi un „punct de inflexiune” în dinamica revoltelor populaţiei rusofone. Cu alte cuvinte, pare să se profileze ideea că Rusia a renunţat la lupta pentru destructurarea Ucrainei şi o va lăsa să evolueze, liberă, spre Vest. Două oraşe au fost eliberate de bandele de separatişti. Optimismul revine treptat în mult încercata ţară est-europeană.

Şi totuşi, v-aş propune să nu ne grăbim în a concluziona că Ucraina e salvată definitiv, că aparţine lumii occidentale şi s-a desprins pentru totdeauna de pe orbita de interese strategice a Rusiei vecine. Complicata poveste regională începută în martie cu anexarea fulgerătoare a Crimeei (sau mai înainte, cu Revoluţia Euro Maidanului?, sau mai înainte, cu Summitul de la Vilnius?, sau mai înainte…?) e departe de a se fi încheiat prin recucerirea Slavianskului de către ucraineni. Mai sunt multe bătălii de purtat şi multe obstacole de trecut, unele interne, altele externe, pentru ca regimului pro-european de la Kiev să îi fie acordat cel puţin statutul de candidat la integrare. Temerea mea este că, printr-o negociere abilă şi tenace, Moscova ar putea obţine de la Berlin şi Paris garanţia că Estul Europei nu va fi prea curând integrat în Uniunea Europeană şi în NATO, indiferent de poziţia Statelor Unite.

Rusia poate interpreta cu uşurinţă partituri tactice multiple, foarte diferite una de alta, înşelătoare, combinând dezinvolt abordările ameninţătoare, de tip hard-line, cu stilistica soft, „constructivă”, pseudo-occidentală, bazată pe tehnica dialogului interminabil şi a negocierilor tergiversate, din care oricum nimeni în istorie nu i-a putut „smulge” nimic concret. Alain Besançon descrie magistral tradiţia şi tehnica minciunii în regimurile ruseşti succesive, ca şi iluziile Franţei în relaţia cu Imperiul de la Răsărit, în cartea sa din 2012, Sfânta Rusie.

Moscova schimbă aşadar din nou jocul, chiar în această perioadă. Să privim deci spre semnele, mai mici sau mai mari, care ni se arată. Toate vorbesc de o schimbare a tacticii şi stilisticii politice a Rusiei, însă în interiorul aceleiaşi mari strategii de menţinere a sferei de influenţă (ruşii spun „balanţa de putere”, alintându-se cu un termen al şcolii realiste) în zona tampon care-i desparte de sistemul occidental. Toate semnele care urmează mai jos, unele minore, altele semnificative, sugerează decizia Kremlinului de renunţa (pentru cât timp?) la masca urâtă de invadator, de şantajist, de brută a continentului, şi de a juca în etapa următoare pe cartea pragmatic-economică. Una la fel de cinică şi de periculoasă, în fond, pentru Ucraina şi pentru restul ţărilor din Estul Europei, dar care mimează cel puţin instrumentele democraţiei şi economiei de piaţă. Nu pe cea militară, războinică, intervenţionistă şi fundamentalist ortodoxă pe care o propunea până nu demult grupul conservator Armată-Biserică-Intelighentia misionaristă, care n-a făcut decât să resuscite solidaritatea apuseană, să readucă America în Europa Centrală şi să renască ostilitatea cvasi-generală la adresa Rusiei. Deci, care ar fi indiciile şi elementele noii abordări?

  1. Dughin, considerat multă vreme ideologul Kremlinului, a fost dat afară de la Universitatea de Stat din Moscova. Pare să nu mai fie în graţiile puterii. Putin este, totuşi, mai inteligent şi mai realist decât „noul Rasputin” al Rusiei postcomuniste, chiar dacă a citit probabil mai puţin decât acesta. Crede în neo-imperialismul euro-asiatic, în misticismele şi ortodoxia misionaristă a celei de-a „treia Rome” atât cât are nevoie un vechi ofiţer KGB să creadă în ceva care poate aduce influenţă, voturi, putere şi valută. Dincolo de asta, corul bărboşilor cu cruci mari şi sutane negre îl plictiseşte negreşit, aşa cum îl plictisea mitul supremaţiei ortodoxiei ruse şi atunci când servea, ca spion în Germania, regimul comunist;
  2. Amatorul de voiaje politico-diplomatice cu bombardierul Tu-160, „dulăul” Rogozin, prietenul nostru, este ţinut mai nou la bază, sub strictă supraveghere şi în evidentă discreţie politică, dar şi cu plăcuţa avertizoare pentru est-europeni „Atenţie! Câine Rău!”;
  3. Versiunea mai cu ştaif a Moscovei, premierul Medvedev prevesteşte o gravă criză a gazului în Europa, la toamnă, dacă Ucraina nu îşi plăteşte datoriile (pe vice-premierul Rogozin nu l-ar fi crezut nimeni sau, mai rău, exista riscul să intre din nou în polemici ridicole „de pahar” cu vreun lider din regiune, cu nervii la pământ);
  4. Republica Moldova este invitată politicos la negocieri la Moscova, în urma asocierii cu Uniunea Europeană (un fel de „Să nu ziceţi că nu v-am avertizat!”);
  5. Rusia începe să anunţe, din senin, tot felul de interdicţii la importul de produse alimentare şi non-alimentare din Estul Europei, care pot ruina pe termen mediu agricultura şi economia acestor state dependente de piaţa rusească (apoi le poate cumpăra facilităţile de producţie la preţuri de nimic, direct sau prin intermediari);
  6. Germania şi Franţa fac în continuare afaceri mari cu Rusia. Legăturile nu pot fi rupte aşa uşor şi, oricum, nimeni nu ar fi dispus să plătească preţul unor eventuale sancţiuni economice reale (nu mimate ca în prezent) în relaţia comercială Uniunea Europeană-Rusia.

Cel mai probabil, Preşedintele Putin doreşte să-şi amelioreze credibilitatea internaţională şi relaţia politică deterioarată în primăvară cu franco-germanii, pentru a salva interesele economice ale Rusiei şi prezenţa activă a acesteia în Europa. Opţiunea militară va rămâne pe planul al doilea, după ce le-a arătat practic europenilor că oricând poate trece peste normele dreptului internaţional şi nimeni nu-l poate opri. „Pisica” a fost arătată, acum poate trece la afaceri profitabile.

Interesul normalizării relaţiilor pare, de altfel, reciproc. Şi Putin, şi Merkel, şi Hollande ştiu cum trebuie condus jocul mai departe pentru a evita scandalizarea opiniei publice occidentale. Prin salvarea aparenţelor. Iar tancurile sunt primele care trebuie să dispară din ochii cetăţeanului de rând occidental, pentru a-l convinge că totul a revenit la normal. Pe băcanul din Grenoble, anticarul din Utrecht sau brutarul din Münster (ca să nu mai vorbim de marile companii din capitale) nu-i interesează aspiraţiile de aderare ale Ucrainei sau Republicii Moldova, dimpotrivă, au sentimentul că Estul sărac le va împovăra nota de plată şi le va reduce şi mai mult standardul de viaţă, tot aşa cum au impresia că s-a întâmplat în ultimii zece ani datorită Poloniei, României sau Bulgariei. Pe aceştia de mai sus îi deranjează doar imaginea tancurilor care invadează teritoriul altor state, căci tancurile şi bombardierele le readuc în memorie spectrul războiului care se extinde şi al afectării confortului burghez care dă atâta farmec Europei. Dacă soldaţii au dispărut însă din raza lor vizuală şi li s-a dat oficial vestea că nu se mai trage, s-au liniştit şi se pot întoarce relaxaţi la micile sau marile lor afaceri. Restul nu îi mai interesează. Se pare că Putin a înţeles, în ceasul al doisprezecelea, acest lucru şi caută să-şi apropie marile puteri vest-europene, în special Germania şi Franţa. Dar asta nu înseamnă că doctrina lui faţă de Estul Europei s-a schimbat. Ceea ce se schimbă acum sunt doar tactica şi stilistica abordării aceleiaşi vechi strategii, ostile aderării statelor est-europene la NATO şi la Uniunea Europeană.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro

happy wheels
  • tweet
Vremea caintei Rebelii pro-rusi, nedumeriti de lipsa unei reactii ferme a Rusiei in fata avansului armatei Ucrainei: Erau frumoase cuvintele lui Putin, dar nu erau decat vorbe

admin

Mai citeste si...
  • CCR decide dacă Parlamentul va stabili data alegerilor locale Citeşte întreaga ştire: CCR decide dacă Parlamentul va stabili data alegerilor locale
    CCR decide dacă Parlamentul va stabili...

    Jun 03, 2020 0

  • Fațada sanatoriului Marila din Oravița s-a prăbușit. Pacienții, mutați la un alt spital Citeşte întreaga ştire: Fațada sanatoriului Marila din Oravița s-a prăbușit. Pacienții, mutați la un alt spital
    Fațada sanatoriului Marila din...

    Feb 21, 2023 0

  • Maria Liliana Oșca
    Maria Liliana Oșca

    Oct 24, 2022 0

  • Filmari cu soprana Anda Louise Bogza
    Filmari cu soprana Anda Louise Bogza

    Oct 24, 2022 0

  • Ani de Liceu
    Ani de Liceu

    Oct 24, 2022 0

Recente
  • New York Times: Cum manipulează China Facebook și Twitter pentru a influența opinia publică  Citeşte întreaga ştire: New York Times: Cum manipulează China Facebook și Twitter pentru a influența opinia publică
    New York Times: Cum manipulează China...

    Dec 21, 2021 0

  • Ce prevede angajamentul celor 105 țări pentru oprirea defrișărilor până în 2030. Tanczos Barna: În România nu există defrișări
    Ce prevede angajamentul celor 105...

    Nov 02, 2021 0

  • Curtea Constituțională judecă impozitarea pensiilor speciale cu 85% Citeşte întreaga ştire: Curtea Constituțională judecă impozitarea pensiilor speciale cu 85%
    Curtea Constituțională judecă...

    Sep 30, 2020 0

  • Violeta Alexandru a găsit încăperi goale și la ITM Neamț: “Șefii, în concediu, birourile, goale, accesul, îngrădit” Citeşte întreaga ştire: Violeta Alexandru a găsit încăperi goale și la ITM Neamț: “Șefii, în concediu, birourile, goale, accesul, îngrădit”
    Violeta Alexandru a găsit încăperi...

    Sep 09, 2020 0


Comenteaza Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 



 

ULTIMILE STIRI

  • Fațada sanatoriului Marila din Oravița s-a prăbușit. Pacienții, mutați la un alt spital Citeşte întreaga ştire: Fațada sanatoriului Marila din Oravița s-a prăbușit. Pacienții, mutați la un alt spital
    Fațada sanatoriului Marila din Oravița s-a prăbușit....

    Feb 21, 2023 0

  • Filmari cu soprana Anda Louise Bogza
    Filmari cu soprana Anda Louise Bogza

    Oct 24, 2022 0

  • Ani de Liceu
    Ani de Liceu

    Oct 24, 2022 0

  • POVESTI DE SUCCES DIN ROMANIA
    POVESTI DE SUCCES DIN ROMANIA

    Sep 27, 2022 0

  • Premieră pentru omenire. NASA a lovit cu succes un asteroid în cadrul unei misiuni de testare Citeşte întreaga ştire: Premieră pentru omenire. NASA a lovit cu succes un asteroid în cadrul unei misiuni de testare
    Premieră pentru omenire. NASA a lovit cu succes un asteroid...

    Sep 27, 2022 0

Rezultate LOTO 6/49, 5/40, JOKER

LotoXP - loto 6/49, 5/40, joker, generator, statistici, arhiva, forum

RSS Stiri Hotnews

Copyright 2014
  • Actualitate
  • Special
  • Sanatate
  • Cultura
  • Utile
  • Sport
  • Tehnologie
  • Webcam
  • Cris Prev s.r.l.