Oct 03, 2014 admin Flux Hotnews 0
DW: Clientelismul ca ideologie a PSD. Partidul legat ombilical de fostele structuri comuniste si securiste, actualul PSD, este in esenta lui o structura clientelara si nimic mai mult. O tesatura de interese personale, care ating pina si ultimul catun. In situatia ipotetica in care am avea o stinga bine conturata ideologic, aceasta ar avea o audienta mult mai mica decit actualul PSD. Avem de-a face doar in aparenta cu un paradox, fiindca forta PSD sta de fapt in influenta pe care o au baronii si primarii partidului asupra unor largi categorii de populatie. Punind in miscare un urias aparat de propaganda care a functionat si in regimul comunist, stinga fesenista s-a definit la inceputul anilor ’90 nu pe temei ideologic, ci prin diabolizarea taranistilor si liberalilor, cei care urmareau sa “vinda tara strainilor”. Pe acest fundal, fostii activisti si securisti, fie din structurile puterii la vedere, fie din puterea oculta, au pus umarul la falimentarea marii industrii energofage pe ruinele careia si-au facut primele afaceri profitabile si profitoare, relateaza Deutsche Welle.
Herta Muller: “Merkel vorbeste cu Putin, ca acesta sa nu o ia razna de tot”. “Presedintele Vladimir Putin a inceput sa fie un dictator, in schimb populatia Rusiei este fericita ca a recuperat peninsula Crimeea”, a declarat scriitoarea Herta Muller, laureata cu premiul Nobel pentru Literatura. “Cultul personalitatii la Putin e tot mai puternic si intram intr-o chestie pe care noi o stim din viata noastra anterioara”, a mentionat autoarea, intr-o conferinta de presa, pentru a sublinia altfel cat de important este ca membrii unei comunitati sa nu accepte abuzurile unor state autoritare, asa cum s-a intamplat in Romania inainte de 1990. “Eu ma uit la experienta altor tari. Nu numai aici a fost o dictatura, toate tarile est europene au avut conduceri dictatoriale. Dar ma uit in Polonia, Cehia si Ungaria. Sunt diferente si sunt diferente de tinuta morala. In Polonia, nu s-ar fi putut intampla ce s-a intamplat aici, pentru ca populatia nu suporta. Si fiecare, nu vorbesc doar de intelectuali, ci toata populatia”, a amintit Herta Muller, informeaza Romania Libera.
Se intampla si invers: Carciuma transformata in biblioteca la Blagesti. Miercuri a fost sfintit noul sediu al Bibliotecii din Blagesti, in cadrul unui ceremonial la care au luat parte o multime de localnici. Este un sediu prietenos, decorat atractiv, in care adulti si copii deopotriva pot gasi resurse pentru petrecerea unui timp liber de calitate. Noul sediu al Bibliotecii “Ion Creanga” se afla in fosta locatie a unei crasme, care a fost compartimentat, renovat si mobilat, cu sprijinul voluntar al intregii comunitati, in primul rand al Primariei. Fondul de carte se ridica acum la peste zece mii de volume, imbogatit in ultimele saptamani prin importante donatii de carte ale unor binevoitori, noteaza desteptarea.ro.
Pregatiri pentru Ebola: Se cumpara capsule de transport si spital de campanie. Cum in Romania este posibil oricand un caz de Ebola, din cauza numarului mare de conationali care muncesc in tarile din Africa lovite de epidemie, se fac pregatiri serioase pentru izolarea eventualelor cazuri. Epidemia de Ebola, care a ucis peste 3.000 de oameni si a imbolnavit 6.500 in Africa, risca sa se extinda, daca noile cazuri aparute nu sunt gestionate corespunzator. Expertii Centrului European pentru Controlul Bolilor Transmisibile estimeaza o crestere a numarului de bolnavi in perioada urmatoare, cu un varf de imbolnaviri in luna ianuare 2015. Intre timp, un prim caz de Ebola a fost depistat in Statele Unite ale Americii, la un barbat care a calatorit in Liberia si care la intoarcere nu avea nici un semn de boala. Un astfel de caz poate aparea oricand si in Romania, dat fiind faptul ca sute de romani lucreaza in zonele din Africa afectate de virus (Sierra Leone, Guineea, Nigeria si Liberia). La rectificarea bugetara de zilele trecute, s-a stabilit ca din banii care revin Sanatatii si Ministerului de Interne o parte sa fie alocati pentru a fi achizitionate echipamentele necesare pentru depistarea rapida si tratarea unor persoane afectate de virusul Ebola. De achizitiile pentru tratarea si transportul bolnavilor de Ebola se va ocupa Ministerul de Interne, scrie EVZ.
Jun 03, 2020 0
Feb 21, 2023 0
Oct 24, 2022 0
Oct 24, 2022 0
Oct 24, 2022 0
Dec 21, 2021 0
Nov 02, 2021 0
Sep 30, 2020 0
Sep 09, 2020 0