“Intai de toate, un argument puternic pentru aderarea unei tari non-euro la Uniunea Bancara il reprezinta, in opinia mea, prevalenta in structura sectorului bancar a capitalului din zona euro. In cazul Romaniei, apartenenta la Mecanismul unic de supraveghere si la Uniunea Bancara apare drept alegerea naturala, dat fiind ca bancile din zona euro detin peste 70% suta din activele nete si din capitalul sistemului bancar din Romania. In contextul unei integrari atat de ridicate in piata financiara europeana, mentinerea prerogativelor de supraveghere bancara la nivel national nu ar avea decat rezultate suboptimale, ca urmare a accesului limitat la informatii privind bancile-mama si a absentei perspectivei de ansamblu”, a aratat Isarescu.

In consecinta, realitatea unei prezente masive a capitalului din zona euro in sistemul bancar din Romania reclama efectuarea reglementarii si supravegherii la nivel transfrontalier.

Un alt argument in favoarea unei aderari rapide la Uniunea Bancara tine de sfera economiei politice.

“Intrucat este vorba de un proiect ale carui detalii inca nu au fost finalizate, unele voci se pronunta in favoarea asteptarii definitivarii sale inainte de a adera la acesta. Este preferabil insa, in opinia mea, sa participi din interior la constructia unui mecanism caruia va trebui oricum sa i te alaturi cel mai tarziu odata cu intrarea in zona euro. In plus, existenta Uniunii Bancare va produce efecte asupra sistemului financiar din Romania indiferent de statutul de membru sau nemembru al acesteia. Este mai bine, deci, sa ai un cuvant de spus la adoptarea unor decizii care genereaza acele efecte, in conditiile in care acestea vor fi oricum resimtite. Si, as adauga, sa ai acces direct la informatii (first-hand knowledge) privind deciziile in acest domeniu, evitand astfel situatia in care detii informatii partiale sau distorsionate, comunicate de bancile-mama in concordanta cu agendele la nivel de grup financiar”, considera seful bancii centrale.

El a adaugat ca intrarea in Uniunea Bancara asigura si inlaturarea unui stimulent pentru dezintermediere din partea bancilor straine.

Dupa cum a aratat si experienta ulterioara declansarii crizei economice internationale, pentru a proteja sistemele bancare nationale, unele autoritati de supraveghere pot impune masuri prudentiale privind controlul capitalurilor, transferurile si creditarea intragrup, limitarea activitatii sucursalelor sau interzicerea repatrierii profiturilor, determinand unele banci sa reduca activitatea filialelor lor in tarile-gazda, a continuat Isarescu.

“Chiar si cand reflecta in buna masura efortul de reparare a bilanturilor in tarile-gazda si cererea restransa de noi credite, procesul de dezintermediere trebuie atent monitorizat. Pentru a avea o imagine asupra dimensiunii acestui proces, mentionez ca finantarea externa de la bancile-mama a scazut in Romania cu aproximativ 35% fata de momentul de inceput al crizei, circa jumatate din aceasta reducere avand loc in anul 2013. Desigur ca este de dorit, din perspectiva asigurarii stabilitatii financiare, sa se ajunga in timp la un echilibru in structura finantarii bancare prin cresterea componentei sale interne. Dar acest proces nu trebuie accelerat excesiv, intrucat o astfel de evolutie ar afecta cresterea economica”, a afirmat guvernatorul BNR.

Isarescu a mai spus ca participarea la mecanismul unic de supraveghere ar elimina, de asemenea, posibilitatea arbitrajului jurisdictional (de exemplu, prin prevenirea potentialei transformari a filialelor bancilor straine in sucursale), ar imbunatati fluxul informational in domeniul supravegherii bancare si ar permite evitarea eventualelor distorsiuni in planul competitiei (daca supravegherea de catre BCE este privita ca o garantie a soliditatii financiare a bilantului unei banci, atunci institutiile de credit supravegheate de aceasta ar putea beneficia de costuri mai reduse de finantare comparativ cu cele din afara Mecanismului unic de supraveghere).

In plus, a ramane in afara Uniunii Bancare poate genera costuri considerabile pentru tarile nemembre ale zonei euro, acestea fiind vulnerabile la efectele de contagiune, daca bancile straine au o prezenta masiva in sistemul lor bancar. In caz de contagiune, capacitatea de reactie a acestor tari ar fi sever limitata, mecanismele si resursele proprii putandu-se dovedi insuficiente sau inadecvate.