Pe 23 iulie a reusit sa ”bifeze” al saselea sau varf. Cu mai bine de o luna inainte a plecat din Bucuresti, spre Islamabad, capitala Pakistanului. De acolo, un zbor intern, pina in Skardu, apoi cu jeepul pina Askole, o localitate izolata aproape complet. Apoi, un drum lung, pe jos, circa 100 de km, pe ghetarul Baltoro. Atinge tabara de baza pe 24 iunie si apoi, timp de doua saptamini, urmeaza mai multe ascensiuni de aclimatizare.

Aclimatizarea e extrem de importanta. La peste 7.000 de metri altitudine aerul este atit de rarefiat, incit respiri cu greu. Tare greu. Se instaleaza o stare de oboseala, creierul functioneaza cu dificultate, trebuie sa ai resurse importante, fizice si psihice, pentru a merge mai departe.

Pe 21 iulie, Alex Gavan – alaturi de alti trei alpinisti bulgari – incepe ascensiunea varfului Broad Peak. 8047 metri. O zi mai tarziu ajunge in Tabara 3, ultimul punct intermediar inainte de varf. De aici inainte se intra in asa-numita ”death zone”, zona a mortii unde se respira cu dificultate, iar fiecare pas are o greutate dureroasa.

Aproape 24 de ore de mers, inainte de a atinge varful.

”Pe Broad Peak am fost plin de o bucurie autentică, care a șters efectiv dificultatea ascensiunii. Nu am simțit această bucurie și această fericire decât în momentul în care am fost acolo, pe vârf, la 8047m. Până atunci am fost doar concentrat pe fiecare mișcare pe care o făceam în momentul prezent. Fără emoții și fără gânduri. Deși coborârea a fost chiar mai dificilă decât urcușul, iar ziua vârfului a însemnat pentru mine un efort continuu și istovitor, acest sentiment de bucurie și de plinătate a rămas. Face parte din ceea ce mi-a dat mie acest munte și îi sunt recunoscător”, spune Alex Gavan.



Ascensiunea pe Broad Peak a venit dupa alte doua tentative ratate anul acesta de a urca pe Everest (8850 m), apoi pe Dhalaugiri (8167m). Expeditia de pe cel mai inalt varf al lumii a fost aminata ca urmare a unei avalanse, in aprilie, care a dus la moartea a 17 alpinisti, cea mai mare catastrofa alpinista. In mai, de pe Dhalaugiri, Alex Gavan s-a retras din cauza starii precare a zapezii si a conditiilor meteo dificile. Nu a vrut sa riste inutil.

Ramine insa consecvent visului sau, de a urca toti cei 14 optmiari ai lumii, fara oxigen si fara ajutor suplimentar. ”Muntii nu se urca doar cu pioleti si cu coltari, ceea ce putem avea cu totii, ci mai ales cu smerenie. (…) Varful atins e doar o consecinta a faptului ca esti acolo, pe munte. Stilul conteaza si pe munte si in viata. Adica e mai important cum faci ascensiunea decat sa o faci cu orice pret. (…) Conteaza sa urci cu fortele tale, nu cu oxigen suplimentar- pe care il consider o forma de dopping – si cu porteri de altitudine. Conteaza sa nu te amagesti ca ai cucerit un munte, ci sa admiti, cu smerenie, ca doar ai reusit o ascensiune”.