Aug 13, 2014 admin Carusel, Special 0
PROGNOZA METEO. Miercuri, vremea va fi călduroasă, caniculară în orele amiezii pe arii relativ extinse în zonele de câmpie şi de podiş, unde şi indicele temperatură – umezeală va depăşi pragul critic de 80 al disconfortului termic. Soarele este arzător, dar după-amiaza şi seara va fi umbrit de nori pe la munte, unde vor aduce pe arii restrânse ploi slabe de scurtă durată, însoţite de tunete şi fulgere. Vântul va fi mai agitat pe crestele montane şi în regiunile vestice, dar şi pentru scurtă vreme în timpul ploilor. Temperaturile maxime vor pleca de la 29 de grade pe litoral şi vor ajunge până la 37…38 de grade în sudul, sud-estul şi centrul ţării.
n marile oraşe, oamenii s-au topit sub arşiţa soarelui. Meteorologii au anunţat temperaturi de peste 36 de grade, însă cele reale, resimţite de corpul uman, au ajuns până la 60 de grade.
Oamenii au încercat cum au putut să se protejeze de soare. Însă, pe aşa o căldură, parcă nimic nu funcţionează.
Numărul apelurilor la serviciul de urgenţă 112 a crescut considerabil. Sute de oameni au chemat salvarea, pentru că li s-a făcut rău din cauza căldurii.
Si joi vremea rămâne călduroasă, caniculară în orele amiezii în zonele de câmpie şi de podiş îndeosebi din sudul, estul şi centrul ţării, iar disconfortului termic este accentuat. Termometrele vor arăta la umbra maxime de la 29 de grade pe litoral până la 38 de grade în sud şi centru. Soarele străluceşte din plin, dar spre seară şi noaptea în Banat, Crişana, Maramureş, vestul şi nordul Transilvaniei, posibil şi în nordul Moldovei apar norii ameninţători ce aduc intensificări ale vântului cu aspect de vijelie, tunete, fulgere, ploi torentiale şi pe alocuri căderi de grindină.
happy wheels
Jun 03, 2020 0
Feb 21, 2023 0
Oct 24, 2022 0
Oct 24, 2022 0
Oct 24, 2022 0
Feb 21, 2023 0
Oct 24, 2022 0
Oct 24, 2022 0
Sep 27, 2022 0