CrisPres Ion Cristoiu știe de ce partidele nu au ajuns la o înțelegere: 'Nu se confruntă cu pericolul Răscoalei din 1907!'

Ion Cristoiu știe de ce partidele nu au ajuns la o înțelegere: ‘Nu se confruntă cu pericolul Răscoalei din 1907!’

Oct 27, 2021 Mihai Osca Uncategorized 0

Gazetarul și istoricul Ion Cristoiu descifrează cheia pentru ieșirea din criza politică în evenimentele de la 1907. După ce îl citează pe I. L. Caragiale, Cristoiu explică un fapt simplu: fără presiunea străzii politicienii nu se grăbesc să stea la masă și să găsească o înțelegere.

„Celebrul pamflet semnat de nu mai puțin celebrul I.L. Caragiale, 1907. Din primăvară pînă-n toamnă, surprinde la un moment dat prin crunta ironizare a scenelor din Parlament menite a exprima Înțelegerea dintre Conservatori și Liberali, cele două mari partide pînă atunci în dușmănie gen pe viață și pe moarte: „Cum au izbucnit primele flăcări, guvernul conservator (sub barba căruia, pe-ndelete, încă din vara anului trecut 1906, pe vremea Expoziției jubiliare, se organizase mișcarea maselor țărănești) s-a declarat cu toată candoarea incapabil să țină piept elementului dezlănțuit Regele, firește, adînc îngrijat și bănuind, cu drept cuvînt, El care-și cunoaște bine oamenii, că liberalii nu erau atât de ignoranți în privința evenimentelor, a făcut apel la patriotismul șefului lor. Acesta a primit zdrobitoarea sarcină a puterii numai cu condiția ca facțiunea conservatoare și majoritățile ei să-i promită concursul fără nici o rezervă; iar conservatorii, rușinați și îngroziți de moștenirea ce lăsau, s-au plecat învoielii. Au urmat, în Camere, duioase scene teatrale… În publicitatea românească, foarte înclinată, la ocaziuni mari, către nota sentimentală, astfel de exhibițiuni se numesc «scene înălțătoare». Toată lumea a plîns, miniștri de azi, miniștri de ieri, deputați, senatori, publiciști, raportori și tribunale publice; și-n fața lumii acesteia atît de emoționate, doi mari între mari fruntași, un conservator și un liberal, s-au strîns în brațe cu efuziune și s-au sărutat solemn, spălînd cu lacrimi fierbinți tot trecutul – care, ce-i drept, cam avea nevoie de spălat: în căldura luptelor de pînă ieri a celor două facțiuni, primul nu numea pe al doilea decît «trădător de neam», iar acesta pe acela «fiul lui Belzebut». Răscoalele făceau deci o minune: trădătorul de neam de pînă ieri se preschimba în salvator al patriei; iar fiului lui Belzebut îi crescuseră peste noapte aripi de heruvim În fața primejdiei, pentru amîndouă egal de amenințătoare, facțiunile de guvernămînt dușmane își dau mîna spre restabilirea ordinii. Care va să zică, un guvern incapabil, deși dispune de majorități formidabile, cade; vine altul la putere declarîndu-se și el dintru început incapabil dacă incapabilul căzut nu-i dă, fără nici o rezervă, concursul – tocmai după principiul gramatical că două negațiuni fac o afirmațiune: două incapacități mărturisite dau o capacitate netăgăduită.”

Despre cea dintre Partidul Național Liberal și Partidul Conservator din martie 1907 pentru a soluționa Criza devastatoare, periculoasă pentru existența României ca stat, numită Răscoala de la 1907. Ce spun documentele? Răscoala a izbucnit în 21 februarie 1907 în satul Flămînzi și s-a extins cu repeziciune și pe fondul impotenței funciare a guvernului Conservator condus de George Gr. Cantacuzino, premier și ministru de Interne. Semnele Crizei ajung în Parlament. Întreaga clasă politică o vîră pe mînecă. Bugetul pe 1907 – 1908 e votat fără probleme. Take Ionescu, șeful Grupării takiste din Partidul Conservator, îi dă regelui sfatul să-i aducă pe Liberali la putere, deși Take Ionescu e ministrul Finanțelor în Guvernul Conservator. Pe 11 martie 1907, Guvernul Cantacuzino demisionează. Pe 12 martie 1907, vine la Putere Partidul Național Liberal, pînă atunci în Opoziție. Guvernul Liberal se bucură, potrivit înțelegerii, de sprijinul Conservatorilor: Premier Dimitrie A. Sturdza. La Interne e Ionel Brătianu. La ministerul de Război, generalul Averescu. Evenimentele scăpaseră de sub control. Pentru a le face față se cerea un Guvern forte, sprijinit în acțiunea sa de Opoziție. Și Opoziția, alcătuită din foștii guvernanți, au sprijinit represiunea, singura soluție de moment pentru controlarea situației. În pamflet, desigur, I.L. Caragiale își bate joc de demagogia tipică politicianismului român. Între noi fie vorba, se putea încheia și respecta o Înțelegere și fără scenele de teatru de prost gust din Parlament. Nu-mi dau seama dacă I.L. Caragiale a luat în tăbarcă Înțelegerea. Văzută din perspectiva a ce s-a întîmplat după Înțelegere între cele două partide care au trecut astfel peste decenii de luptă oarbă, pentru a salva țara, Înțelegerea e o dovadă că politicienii pot ajunge la un moment dat la un Acord. Evident, de Răscoală erau responsabili politicienii, Conservatorii îndeosebi. Deși erau semnale că țăranilor le-a ajuns cuțitul la os, politicienii își vedeau mai departe de tarantelele lor politicianiste. Numai că la 12 martie 1907 nu mai era timp de jocuri politice. Situația țărănimii urma să fie analizată și soluționată mai tîrziu. De ce au renunțat, în martie 1907 politicienii români la jocurile politicianiste, la orgoliile ieftine, la încercarea de a cîștiga, luptînd cu ghearele și cu dinții, o bucată mai mare din friptura resurselor bugetare? Pentru că Răscoala, o dată începută, luase o asemenea amploare încît toți simțeau în ceafă suflul fierbinte al conacelor în flăcări. De ceva timp, românii lui 2021 sînt martorii unei Tarantele gureșe pe care o joacă toată partidele. Inutil să mai trec în revistă, întîlnirile eșuate, declarațiile demagogice, suspiciunile reciproce. E limpede că nici un partid n-are vreun gînd serios de a pica la o Înțelegere cu alte partide pentru ca în România să se încheie Criza politică majoră care, iată, împlinește în curînd două luni. De ce nu ajung partidele la o Înțelegere precum cea din martie 1907? Răspunsul e simplu: Pentru că politicienii nu se confruntă cu pericolul Răscoalei din 1907. Șirurile de morți din cauza proastei administrări a Pandemiei, balamucul deciziilor privind restricțiile, oamenii care merg la spital pentru a se vindeca și mor arși din neglijență, conștiința statului eșuat, amenințarea crizei energetice ar fi trebuit să provoace o Tulburare de stradă uriașă, amenințînd dărîmarea scenei politice pe care se joacă de două luni și ceva telenovela ciorovăielii dintre partide. Atunci politicienii de azi simțind cum li se clatină scena sub picioare ar fi ajuns rapid la o înțelegere ca în 1907. Nu s-a întîmplat însă nimic. Nu s-a întîmplat nu o Răscoală ca în 1907, nu o Revoltă ca în decembrie 1989, nu s-a întîmplat nici măcar o bolboroseală.

happy wheels