• Presa de weekend
  • S-a intamplat azi
  • Turist de Romania

Stirile inseamna putere

ULTIMILE STIRI

  • CCR decide dacă Parlamentul va stabili data alegerilor locale Citeşte întreaga ştire: CCR decide dacă Parlamentul va stabili data alegerilor locale
  • Fațada sanatoriului Marila din Oravița s-a prăbușit. Pacienții, mutați la un alt spital Citeşte întreaga ştire: Fațada sanatoriului Marila din Oravița s-a prăbușit. Pacienții, mutați la un alt spital
  • Maria Liliana Oșca
  • Filmari cu soprana Anda Louise Bogza
  • Ani de Liceu
  • Povesti de Succes – Sezon nou
  • Home
  • Actualitate
  • Special
  • Sanatate
  • Cultura
  • Utile
  • Sport
  • Tehnologie
  • Webcam
  • Cris Prev s.r.l.
  • Urmareste
    • Facebook
    • Twitter
    • Google+
    • Pinterest
    • RSS Feed
    • Linked
    • Youtube

Dragobetele, sărbătoarea iubirii la români, din ce în ce mai eclipsată de Valentine’s Day

Feb 24, 2016 admin Carusel, ULTIMA ORA 0


Dragobetele, sărbătoarea iubirii la români, din ce în ce mai eclipsată de Valentine’s Day

Dragobetele, sărbătoarea dragostei la români, îşi are originea în tradiţiile dace şi în credinţa într-un zeu al iubirii, a cărui cinstire, pe 24 februarie, marca simbolic şi începutul primăverii. În ultimii ani, această sărbătoare a fost însă eclipsată de sărbătoarea occidentală Valentine’s Day.

Dragobetele, fiul Dochiei, era zeul dragostei şi al bunei dispoziţii. I se mai spunea Cap de Primăvară sau Cap de Vară şi era identificat cu Cupidon, zeul iubirii în mitologia romană, şi cu Eros, corespondentul acestuia în mitologia greacă.

Un alt nume al său era Năvalnicul, fiind perceput ca un fecior frumos şi iubăreţ nevoie mare, care le face pe tinerele fete să-şi piardă minţile.
O altă tradiţie spune că Dragobetele a fost transformat într-o buruiană numită Năvalnic, de Maica Precista, după ce nesăbuitul a îndrăznit să îi încurce şi ei cărările.
În lumea satului românesc, până la jumătatea secolului al XX-lea, Dragobete era sărbătorit pe 24 şi 28 februarie sau pe 1 şi 25 martie, potrivit cercetătorului Ion Ghinoiu, autorul volumului “Zile şi mituri”. Probabil că, în vechime, 24 februarie marca începutul primăverii, ziua când natura se trezeşte, ursul iese din bârlog, păsările îşi fac cuiburi, iar omul trebuia să participe şi el la bucuria naturii.

În ziua respectivă, semnalul era dat de păsările nemigratoare, care se strângeau în stoluri, ciripeau, se împerecheau şi începeau să-şi construiască cuiburile. Despre “păsările” neînsoţite la Dragobete ştia toată lumea că rămân singure şi fără pui până în aceeaşi zi a anului următor.

După modelul zburătoarelor, fetele şi băieţii se întâlneau să sărbătorească Dragobetele, pentru a rămâne îndrăgostiţi pe parcursul întregului an. Dacă timpul era favorabil, îmbrăcaţi de sărbătoare, fetele şi flăcăii se întâlneau în faţa bisericii şi plecau să caute prin păduri şi lunci flori de primăvară.
În sudul României (Mehedinţi), fata se întorcea în sat alergând, obicei numit “zburătorit”, urmărită de câte un băiat căruia îi căzuse dragă. Dacă băiatul era iute de picior şi o ajungea, iar fata îl plăcea, îl săruta în văzul tuturor. Sărutul acesta semnifica logodna celor doi pentru un an sau chiar pentru mai mult, Dragobetele fiind un prilej pentru comunitate pentru a afla ce nunţi se mai pregătesc pentru toamnă. Din zăpada netopită fetele strângeau de cu seara ultimile rămăşiţe – zăpada zânelor -, iar apa topită din omăt era folosită pe parcursul anului pentru înfrumuseţare şi pentru diferite descântece de dragoste.

Nici oamenii mai în vârstă nu stăteau degeaba, ziua Dragobetelui fiind cea în care urmau să aibă grijă de toate orătăniile din ogradă, dar şi de păsările cerului. În această zi nu se sacrificau animale pentru că astfel s-ar fi stricat rostul împerecherilor.

În această zi, satele româneşti răsunau de veselia tinerilor şi de zicala: “Dragobetele sărută fetele”. Sunt multe credinţele populare cu referire la Dragobete. Astfel se spunea că cine participa la această sărbătoare avea să fie ferit de bolile anului, mai ales de febră, şi că Dragobetele îi ajută pe gospodari să aibă un an îmbelşugat.
Steaua acestui flăcău, a cărui evocare acţiona direct asupra fibrelor erotice ale tinerilor, a început să apună în a doua jumătate a secolului al XX-lea. Într-un fel, Dragobetele a fost şi el o victimă a comunismului. După Revoluţie, locul lui a fost luat treptat de Sfântul Valentin, care a fost importat din lumea occidentală şi care este sărbătorit pe 14 februarie. Entitate magică asemănătoare lui Eros sau Cupidon, Dragobetele se diferenţiază de blajinitatea Sfântului Valentin din tradiţia catolică, fiind un bărbat chipeş şi neastâmpărat.

Sursa: Mediafax

happy wheels
  • tweet
S-a intamplat azi - 24 februarie Cris Prev Otopeni - Plecarea inspectorilor pe sectoare este precedata de sedinta de dimineata!

admin

Mai citeste si...
  • CCR decide dacă Parlamentul va stabili data alegerilor locale Citeşte întreaga ştire: CCR decide dacă Parlamentul va stabili data alegerilor locale
    CCR decide dacă Parlamentul va stabili...

    Jun 03, 2020 0

  • Fațada sanatoriului Marila din Oravița s-a prăbușit. Pacienții, mutați la un alt spital Citeşte întreaga ştire: Fațada sanatoriului Marila din Oravița s-a prăbușit. Pacienții, mutați la un alt spital
    Fațada sanatoriului Marila din...

    Feb 21, 2023 0

  • Maria Liliana Oșca
    Maria Liliana Oșca

    Oct 24, 2022 0

  • Filmari cu soprana Anda Louise Bogza
    Filmari cu soprana Anda Louise Bogza

    Oct 24, 2022 0

  • Ani de Liceu
    Ani de Liceu

    Oct 24, 2022 0

Recente
  • Fațada sanatoriului Marila din Oravița s-a prăbușit. Pacienții, mutați la un alt spital Citeşte întreaga ştire: Fațada sanatoriului Marila din Oravița s-a prăbușit. Pacienții, mutați la un alt spital
    Fațada sanatoriului Marila din...

    Feb 21, 2023 0

  • Filmari cu soprana Anda Louise Bogza
    Filmari cu soprana Anda Louise Bogza

    Oct 24, 2022 0

  • Ani de Liceu
    Ani de Liceu

    Oct 24, 2022 0

  • POVESTI DE SUCCES DIN ROMANIA
    POVESTI DE SUCCES DIN ROMANIA

    Sep 27, 2022 0


Comenteaza Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 



 

ULTIMILE STIRI

  • Fațada sanatoriului Marila din Oravița s-a prăbușit. Pacienții, mutați la un alt spital Citeşte întreaga ştire: Fațada sanatoriului Marila din Oravița s-a prăbușit. Pacienții, mutați la un alt spital
    Fațada sanatoriului Marila din Oravița s-a prăbușit....

    Feb 21, 2023 0

  • Filmari cu soprana Anda Louise Bogza
    Filmari cu soprana Anda Louise Bogza

    Oct 24, 2022 0

  • Ani de Liceu
    Ani de Liceu

    Oct 24, 2022 0

  • POVESTI DE SUCCES DIN ROMANIA
    POVESTI DE SUCCES DIN ROMANIA

    Sep 27, 2022 0

  • Premieră pentru omenire. NASA a lovit cu succes un asteroid în cadrul unei misiuni de testare Citeşte întreaga ştire: Premieră pentru omenire. NASA a lovit cu succes un asteroid în cadrul unei misiuni de testare
    Premieră pentru omenire. NASA a lovit cu succes un asteroid...

    Sep 27, 2022 0

Rezultate LOTO 6/49, 5/40, JOKER

LotoXP - loto 6/49, 5/40, joker, generator, statistici, arhiva, forum

RSS Stiri Hotnews

Copyright 2014
  • Actualitate
  • Special
  • Sanatate
  • Cultura
  • Utile
  • Sport
  • Tehnologie
  • Webcam
  • Cris Prev s.r.l.