Feb 02, 2016 admin Carusel, ULTIMA ORA 0
Virusul Zika reprezintă o urgenţă privind sănătatea publică la nivel global care necesită o reacţie rapidă, anunţă Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), conform BBC News online.
Experţii medicali sunt preocupaţi că virusul Zika se transmite foarte rapid şi pe distanţe mari, consecinţele fiind devastatoare.
În acest context, OMS a stabilit că virusul este urgenţă medicală mondială, fiind în aceeaşi categorie cu Ebola.
Activităţile de cercetare şi modalităţile de contracarare a virusului vor fi accelerate.
“Este vorba de un eveniment extraordinar, care necesită o reacţie coordonată”, a declarat Margaret Chan, directorul general al OMS, precizând că prioritatea o reprezintă protejarea femeilor însărcinate şi ţinerea sub control a ţânţarilor.
OMS avertiza săptămâna trecută că virusul Zika, transmis în principal de ţânţari, se propagă “în mod exploziv” în America de Sud, unde în 2016 ar putea trei-patru milioane de cazuri.
De la depistarea bolii pentru prima dată, în mai 2015, în Brazilia, virusul s-a răspândit în peste 20 de ţări, printre care se numără Brazilia, Bolivia, Paraguay, Mexic şi Venezuela.
Sursa: Mediafax
happy wheels
Jun 03, 2020 0
Feb 21, 2023 0
Oct 24, 2022 0
Oct 24, 2022 0
Oct 24, 2022 0
Feb 21, 2023 0
Oct 24, 2022 0
Oct 24, 2022 0
Sep 27, 2022 0