Cascadorul Szobi Cseh a murit, în noaptea de joi spre vineri, la Institutul Clinic Fundeni, la vârsta de 72 de ani, unde era internat cu diagnosticul de mielom multiplu. Trupul neînsufleţit al cascadorului va fi depus la capela cimitirului Bellu din Bucureşti sâmbătă, în jurul orei 12.00. Acesta va fi înmormântat duminică, la ora 15.00, la cimitirul Bellu din Capitală,
Cascadorul a murit, vineri, în jurul orei 03.00, după o grea suferinţă, în urma complicaţiilor renale hepatice, cardiace şi pulmonare severe, care nu au răspuns la tratamentul intensiv aplicat, precizează, într-un comunicat remis Mediafax, Carmen Orban, managerul Institutului Clinic Fundeni.
Szobi Cseh s-a născut într-o familie de secui. După absolvirea studiilor secundare la liceul Andrei Şaguna şi la liceul Unirea din Braşov, a urmat cursurile Institutului de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti, pe care le-a finalizat în anul 1966, scrie Wikipedia.
Încă din timpul facultăţii, a lucrat ca zburător la trapez la Circul de Stat din Bucureşti în trupa Ganea. Aflat în anul trei de facultate, a colaborat în calitate de cascador în filmul “Dacii”, regizat de Sergiu Nicolaescu, apoi în anul următor în filmele “Împuşcături pe portativ” (regizat de Cezar Grigoriu), “Tom Sawyer şi Huckleberry Finn” (producţie franceză) şi “Serbări galante” (în regia lui René Clair).
În anii 1967-1980, fiind primul metodist (maistru de lupte) angajat pe un asfel de post în România, în cadrul Studioului Cinematografic “Bucureşti” şi apoi în Centrala RomaniaFilm – Centrul de Producţie Cinematografică, a colaborat la toate filmele româneşti ce conţineau secvenţe de acţiune-lupte şi a executat multiple cascade dificile şi spectaculoase, unele fiind unicate pe plan mondial.
Tot din 1967, Cseh a alcătuit prima echipă de cascadori profesionişti din România, a cărei continuitate a asigurat-o, prin coordonare şi instruire, până în 1987. Astfel, Szobi Cseh a contribuit substanţial la crearea unui domeniu practic inexistent în România până atunci şi la „perioada de aur” a filmului românesc de acţiune în context mondial.
În 1975 a devenit coordonator al şcolii de cascadori din Germania, unde a colaborat cu Peter Fogel, regizor de acţiune şi cascador la 11 filme produse de studiourile DEFA Berlin şi Tele München (până în anul 1986).
De la debutul său, Szobi Cseh a colaborat la realizarea a peste 150 de filme artistice de lungmetraj sau TV, dintre care 25 de producţii străine şi coproducţii (Germania, Franţa, SUA etc), realizând concepţia şi regia secvenţelor de acţiune-lupte, conceperea şi/sau execuţia cascadelor, coordonarea cascadorilor, interpretarea unor roluri memorabile de film.
Din 1974 a colaborat la realizarea a 38 de filme artistice străine ca regizor al secvenţelor de acţiune sau cascador. A realizat peste 70 de spectacole cu specific de cascadorie–divertisment în ţară şi străinătate.
La 8 ianuarie 1990, Szobi Cseh a înfiinţat prima Asociaţie a Cascadorilor Profesionişti din România, pe care a condus-o mai mulţi ani.
După revoluţie a avut apariţii rare în filme, acuzând corupţia şi onorariile prea modeste plătite cascadorilor.
În anii 1999 – 2002 a colaborat la realizarea secvenţelor de acţiune în peste zece filme artistice străine realizate în ţară, inclusiv “Amen” (în regia lui Costa Gavras).
SZOBI CSEH A MURIT. Premiere ale lui Szobi Cseh în domeniul cascadoriei. SzobiCseh, care a încetat din viaţă în noaptea de joi spre vineri, la vârsta de 71 de ani, a fost cel mai prolific şi cel mai cunoscut cascador al cinematografiei române, cu peste 150 de filme la activ, de la “Dacii” lui Sergiu Nicolaescu, debutul său, până la “Amen” de Costa -Gavras.
Cseh a fost internat la Spitalul Fundeni din Capitală în iunie anul trecut, cu o suferinţă hematologică gravă, pentru a urma un tratament de specialitate. Anul trecut, Szobi Csech a aflat că are cancer, fiind diagnosticat cu mielom multiplu şi tumoare la coloană, la Spitalul Fundeni, unde a urmat tratament cu citostatice, potrivit declaraţiilor sale din presă.
SURSA TEXT SI FOTO: GANDUL
happy wheels
Jun 03, 2020 0
Feb 21, 2023 0
Oct 24, 2022 0
Oct 24, 2022 0
Oct 24, 2022 0
Feb 21, 2023 0
Oct 24, 2022 0
Oct 24, 2022 0
Sep 27, 2022 0