Nu știu dacă Monica Macovei ar putea să câștige alegerile prezidențiale sau ar avea șanse să ajungă cel puțin în turul doi al alegerilor. Fără resursele organizatorice ale unui partid și o puternică susținere mediatică este greu să fii candidat în ziua de azi. Dar nu se știe niciodată. Electoratul a oferit numeroase surprize în trecut. Cotată cu șanse mai mari sau mai mici, candidatura ei ar fi însă un important test pentru capacitatea de regenerare a societății civile. Un nou restart.

Partidele traversează o criză acută. Este o criză de mesaje și de leadership. Liderii credibili, carismatici care conving și electrizează masele au dispărut. Alegerile europarlamentare au evidențiat și mai tare curba descendentă pe care se află partidele politice în încrederea cetățenilor. Lipsa de perspectivă se acutizează pe zi ce trece, amplificând starea de deprimare și de dezolare a electoratului.

Profilul politicianului – și al posibilului candidat independent – Monica Macovei nu este unul foarte complicat. Un personaj politic fără prea multă carismă, care și-a păstrat un ușor profil tehnocrat, fără prea multe abilități politice, mult prea direct și prea tranșant uneori, dar extrem de determinată și de capabilă să își asume proiecte dificile, pe care le duce întotdeauna până la capăt. În lipsa abilităților politice de negociere, Monica dărâmă munții și tot își duce proiectele la bun sfârșit.

Contextul politic o ajută foarte mult să-și impună o candidatură independentă la prezidențiale. Liderul PDL, Vasile Blaga, refuză să o includă în sondajul de opinie pentru desemnarea candidatului Alianței Creștin-Liberale la prezidențiale. Refuzul, în sine, este unul perfect justificat. PDL și-a desemnat candidatul la prezidențiale în urma unei competiții electorale interne. Monica Macovei nu s-a înscris în respectiva competiție. Prin urmare, Cătălin Predoiu, câștigătorul cursei interne din PDL, este singurul politician care va intra în măsurătoarea sociologică din partea acestui partid. Însă, în acest caz, percepția bate statutul. Competiția internă organizată de PDL pentru desemnarea candidatului la prezidențiale a avut loc în toamna anului 2013. Mult prea devreme față de momentul alegerilor prezidențiale.

Mai mult, deși demersul a fost o premieră în România nu a beneficiat de o mediatizare foarte intensă. Pe scurt, competiția internă a PDL nu a stârnit interesul publicului, deci memoria colectivă nu a reținut foarte multe elemente legate de acest eveniment, astfel încât solicitarea Monicăi de a fi inclusă în sondaje este percepută de către public ca fiind una cât se poate de legitimă.

Refuzul tranșant venit din partea liderului PDL, partid care a pierdut extrem de mulți susținători la ultimele rânduri de alegeri electorale, dar și atacurile înverșunate la adresa Monicăi Macovei, lansate periodic de Antena3 și Dan Vociulescu, o profilează pe aceasta într-un perfect candidat anti-sistem. Refuzul PDL îi conferă contextul necesar pentru victimizare, iar atacurile Antenei3 îi oferă mediatizarea necesară pentru a-și face cunoscută candidatura. Publicitatea negativă rămâne tot publicitate. Varanul a anunțat chiar, în urmă cu ceva timp, că o dă în judecată pe Macovei, pe care o acuză de defăimarea României în perioada din timpul loviturii de stat din vara lui 2012: ”Este vorba de un proces împotriva doamnei Monica Macovei pentru defăimarea României şi, să mă consult cu avocaţii mei, pentru subminarea economiei naţionale”. Ce și-ar putea dori mai mult Macovei, decât un proces cu cel care a luptat constant pentru anihilarea statului de drept în ultimii 10 ani. Adică, exact în perioada în care Macovei a luptat pentru impunerea statului de drept și pentru câștigarea independenței justiției.

Lupta pentru consolidarea statului de drept nu s-a sfârșit însă. Tendințele de restaurație a vechii ordini de dinainte de 2005 – Marea Restaurație – s-au făcut tot mai simțite în ultimii doi ani. Lovitura de stat din vara anului 2012, marțea neagră de la sfârșitul anului 2013, atacurile lansate la adresa ale unor importante instituții și execuțiile publice ale conducerilor acestora, toate acestea reprezintă puternice semnale că există încă forțe capabile să răstoarne tot ceea ce s-a construit în ultimii 10 ani în România. Întrebarea este: cine se opune Restaurației?

”I-aş ruga pe toţi românii, indiferent ce partid sprijină (…), să lupte şi să apere independenţa Justiţiei şi să o menţină în afara politicului” – declara Victoria Nuland, emisarul Departamentului de Stat al SUA, cu ocazia vizitei efectuate în România. De asemenea, asistentul Secretarului de Stat le-a transmis românilor că sunt primii răspunzători de ţara lor şi nu pot aştepta ca Washingtonul să-i salveze de fiecare dată când apare o criză.

Un avertisment la fel de dur și de conform cu realitatea a venit și din partea reputatului analist Stratfor, Robert Kaplan. “Presupun că Putin, fiind un ofiţer de informaţii, nu un funcţionar plicticos, ştie că Articolul 5 din Tratatul NATO protejează membrii NATO împotriva unei invazii terestre, dar nu protejează membrii NATO împotriva acţiunilor subversive prin cumpărarea mediei şi a băncilor. De aceea, cred că provocarea strategică pentru România şi vecinii săi este să se protejeze nu împotriva unei acţiuni imediate a Rusiei, ci împotriva unei acţiuni subversive lente în următorii cinci ani“.

Campaniile de presă la comandă au fost incluse la capitolul vulnerabilități în Strategia Națională de Securitatea, discutată în CSAT în anul 2010 și rămasă încă neaprobată de către Parlament. În ianuarie 2013, în cadrul ședinței în care CSM își alegea noua conducere, președintele Traian Băsescu avertiza din nou despre trusturile media care reprezintă o amenințare la adresa securității naționale, dar și despre atacurile la care sunt supuși magistrații: “Pentru satisfacerea intereselor de discreditarea magistraților, unele trusturi media utilizează mijloace de influență infinit mai mari decât are sistemul judiciar. Când un trust mass-media ia judecători sau procurori și îi toacă de dimineața până seara pentru a-i discredita, lucrurile sunt grave. Poate găsim o soluție legală de protejare a Justiției față de astfel de atacuri”.

Forțele oligarhice care au luptat în ultimii ani pentru controlul statului au realizat că succesul lor depinde în foarte mare măsură de anihilarea oricăror forme de rezistență din partea cetățenilor. Pentru aceasta au demarat ample programe de spălarea a creierelor. Programele tv care reflectă tot mai evident interesele economice și politice ale patronilor de televiziune au îndepărtat publicul educat, aflat în căutarea informației de calitate. Restul publicului, mai puțin educat, a fost supus unei ample campanii de otevizare, prin programe de show și divertisment de cea mai slabă calitate.

Transformarea trusturilor mass-media în aparate complexe de propagandă, de spălarea a creierelor și în sofisticate mijloace de execuții publice, au dus la deturnarea totală a rolului presei. Audiențele acestor trusturi sunt formate doar din publicul captiv al partidelor politice. Majoritatea cetățenilor, dezgustați de spectacolul dezolant oferit de mass-media preferă mijloacele alternative de informare, precum internetul, iar cei profund dezamăgiți și dezinteresați nu se mai informează deloc. Indiferența este generalizată. Campaniile de presă la comandă realizate de trusturile de presă reprezintă în continuare o vulnerabilitatea la adresa securității naționale, iar acestei vulnerabilități trebuie să i se adauge și tehnicile tot mai avansate de spălare a creierelor – tehnici de „mind control” – pe care aceste trusturi le practică în fiecare zi cu tot mai mare profesionalism.

Dispariția arbitrilor din societate a permis apariția abuzurilor de tot felul. Foarte multe instituții cu rol de arbitru au dovedit, de fapt, că pe sub tricoul negru poartă întotdeauna tricoul echipei care se află în avantaj pe terenul de joc. Exemplul cel mai relevant este instituția Avocatului Poporului. Deși, așa cum sugerează chiar denumirea, instituția trebuie să reprezinte poporul, adică interesul general, refuzul de a sesiza CCR în privința modificărilor efectuate în favoarea unor grupuri de interese din legea educației, dovedește lipsa de echidistanță a acestei instituții. Și exemplele pot continua. În acest context, este nevoie de apariția unor noi arbitri în societate. Arbitri puternici și credibili.

O platformă comună a celor mai reprezentative ONG-uri ar putea fi o soluție viabilă atât pe termen scurt, cât și pe termen lung. Programele de accesare a fondurilor europene a permis dezvoltarea și întărirea acestui segment, care și-a recăpătat încrederea și independența de orice factor politic. Însă, în acest moment, nu există un liant care să le adune în același loc pentru a deveni o forță. O platformă a ONG-urilor care militează pentru o justiție independentă și pentru continuarea procesului de modernizare a țării poate să devină o alternativă viabilă pentru acel electorat pentru care partidele politice nu mai reprezintă o opțiune.

Candidatura Monicăi Macovei nu trebuie să fie un SCOP. Candidatura Monicăi Macovei trebuie să fie un MIJLOC. Mijlocul prin care se redă vocea și se întărește rolul societății civile. Monica Macovei trebuie să fie doar porta-vocea acestei platforme. O platformă cu un program clar, bine articulat, un program care să susțină principalele direcții de dezvoltare ale României. O platformă care să trezească sentimentul și conștiința civică și să readucă cetățeanul în prim-planul deciziei publice.

O asemenea candidatură ar echivala cu redarea vocii societății civile. Reforma justiției a fost posibilă și datorită susținerii venite din partea unor ONG-uri foarte vocale și dinamice. Dar nu este suficient. Alături de acestea trebuie să vină și alte forțe reprezentative care susțin reforma educației, reforma sănătății sau a administrației publice, precum și toate vocile societății civile care susțin și militează pentru continuarea procesului de modernizare a statului.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro