In programul sau era o mare festivitate, nu o mare nenorocire. Prin urmare, a avut grija sa nu se ude cel putin pana la sapte seara, cand era programata inundarea perfect controlata a poporului cu un val de propaganda. Viitura candidaturii sale pornita la Craiova trebuia sa mature totul de pe ecranele TV in seara zilei de 29 iulie, la implinirea a doi ani de la revarsarea de furie a poporului impotriva dictaturii basiste.

In planurile partidului figura, asadar, doar marea lansare, prevazuta sa se desfasoare pe uscat, nu pe apa. In dimineata evenimentului istoric, o ploaie diluviana a inecat oameni si case tocmai in judetul sau.

La urma urmei insa, nenororirea unora poate insemna castigul altora. Pana si ministrul cercetarii avea sa priveasca dezastrul plin de optimism, ca un semn divin, tipand in gura mare: “apa la români aduce noroc la un eveniment şi eu cred că va aduce noroc şi premierului şi PSD”.

Din fericire, potopul a lovit totusi destul de aproape de Craiova, asa ca a preferat sa vada partea buna a dezastrului. Trebuia sa faca doar un mic ocol pentru a ciuguli niste procente din noroaie si din disperarea oamenilor.

De data asta, nu s-a mai obosit sa-si puna costumul cacaniu, de unde si poza cam nepotrivita cu peisajul dezolant. Arata cumva nefiresc in camasa lui alba si pantofi lustruiti inconjurat de oameni care isi smulgeau parul din cap. Ca si cum s-ar fi oprit putin la un parastas in drum spre o paranghelie.

Cu grija sa nu-si pateze camasa si pantofii pana la sapte seara, a coborat printre melteni, s-a tras in poze cu gorobeti plini de noroi iar cineva “a uitat” un mobil deschis la o televiziune ca sa-l auda tot poporul cum face ordine in haos. Pe scurt, s-a agitat cat a putut in pesisajul dezastrului cat sa nu zica lumea ca-l doare in cot.

In mod normal, trebuia sa anuleze festivismul de partid intr-un minim gest de solidaritate cu o tara luata pe sus de ape, cam flescaita de la atata ploaie, cu nenorocitii maturati de torente, cu mortii (aproximativ doi, cum ar zice ministrul de interne) si cu disparutii. La o adica, putea sa lase partidul sa astepte daca era cu adevarat coplesit de grija pentru popor dar pierdea transmisia in prime-time de la sapte.

Intre distractia de partid si parastastul inundatiilor, intre aplauzele partidului si vaietele multimii a ales cum nu se poate mai prost. La sapte s-a prezentat la program, astfel ca poporul infrigurat sa afle vesti despre potop a dat peste mandria de a fi roman si ortodox pe deasupra. Treaba asta s-a vazut cat se poate de prost, mai ales ca omul in camasa alba a tinut un lung discurs plin cu rahaturi electorale in timp oamenii se luptau cu apele putin mai incolo.

Cineva i-a soptit, probabil, ca prostimea a inceput sa arunce televizoarele pe geam asa ca s-a intors pentru a salva ce se mai putea salva. Seara, inainte de culcare, propaganda a lasat-o mai usor cu marea lansare, a evitat cu grija sa mai enerveze lumea cu noi imagini rupte de realitate.

L-au scos repejor din camasa alba, l-au varat in ceva mai ponosit si l-au trimis inapoi la popor. Au ingropat cu totul imaginile desfraului politic de la sapte si i-au compus o fata noua, aproape umana: preocupata, mai trista si plina de compasiune. I-au pus in brate cativa eroi ai zilei plus niste amarasteni bucurosi ca are cineva grija de viata lor.

Nici inundatiile nu mai sunt ce-au fost, avea sa ofteze ministrul apelor, asezandu-se alaturi de ministrul cercetarii si de ministrul de interne in galeria in galeria prostiei guvernamentale manifestata in momente dramatice. Dar, poate ca nici acum nu avea chef de niste inundatii.



Seara acestei zile incepute catastrofal s-a incheiat, totusi, cu o raza de speranta. Salvatorul tarii a plonjat din sanul partidului direct in bratele oamenilor loviti de apocalipsa. Asupra lor, s-a abatut insa un nou potop: o mare de vorbe goale, valuri de populism din cel mai ieftin. In aceste ape tulburi se va scufunda o tara intreaga in anii ce vin. Raul nostru e binele lui.