PSD a facut schimbul de generatii inca din 2010, odata cu instalarea lui Victor Ponta la varf. A preluat PSD la 38 de ani, flancat de o asa numita echipa de “lupi tineri”. Inclusiv presedintele Traian Basescu a imbratisat in ultima vreme teoria “generatiei de 40 de ani”, observand ca ea se manifesta si la PSD si la PNL: “acum trebuie sa-i dai drumul, nu sa tii capacul pe ea”. “Deci, partidele actuale şi-au terminat misiunea. Ele trebuie să-şi extragă din ele partea care poate duce ţara mai departe”, declara Traian Basescu in aprilie 2014 intr-un interviu pentru EVZ.

Din pacate, acesti tineri politicieni au cam dezamagit, si-au pierdut destul de repede credibilitatea. N-a rasarit vreun mare lider dintre ei, dovada ca stau la fel de prost in ochii publicului ca vechea generatie. Cam tot ce i s-a reprosat lui Sova gasim si la altii, de la putere sau din opozitie, chiar mai multe. Vedem aroganta, lacomie, oportunism, impostura, mediocritate agresiva, coruptie sau lipsa de talent si charisma, primitivism si provincialism. Nu sunt, desigur, chiar toti o apa si un pamant, praf si pulbere.

Dar ideea ca exista o generatie de 40 de ani, gata sa schimbe la fata Romania odata ajunsa la putere in administratie sau partide, s-a dovedit un fals. Nu apartenenta la o generatie face dintr-un politician un produs automat mai bun decat predecesorul sau. Unii politicieni tineri sunt chiar mai rapace decat moguli batrani, mai cinici si lipsiti de scrupule decat ei dar si infinit mai incompetenti sau incapabili sa conduca atunci cand li se ofera ocazia sa arate de ce sunt in stare.

Competenta si integritatea ar trebui sa fie cele mai importante criterii de promovare, varsta e ceva relativ. Nici macar experienta nu poate fi socotita criteriu de baza. Unii nu invata nimic din experienta, altii se rodeaza in rau.

Nenorocirea este ca generatia expirata si-a recrutat mostenitori dupa chipul si asemanarea ei. N-a promovat tineri politicieni dupa criterii de competenta ci dupa alte calitati: flexibilitatea coloanei, servilism, incompetenta deci manevrabilitate, capacitate mare de compromis etc Orice intrus care nu se incadreaza in portretul robot este indepartat, respins, marginalizat si, in final, neutralizat. Putine figuri luminoase au supravietuit in primele esaloane ale partidelor romanesti, de la putere sau din opozitie.

Ajuns la exasperare, publicul s-a indepartat de toti si tinde sa puna semnul egal intre oferta politica de azi. Partidele au ramas doar cu clientela lor, cu activistii si cu nucleele dure de sustinatori habotinici. Ceilalti, cu gandire autonoma si critica, s-au retras in carapace asteptand vremuri mai bune. Acestea nu se vad insa la orizont. Nu prin dezangajare se poate schimba ceva. Neparticiparea, boicotul anarhic, votul in strada sau alte tentative de subminare a democratiei nu duc nicaieri. Singura solutia ar fi trezirea publicului inactiv, activarea si implicarea lui intr-o presiune constanta asupra deciziei (locale sau centrale). Altfel, nici partidele nu se vor trezi curand.

Esecul “Generatiei 40” distruge ultima farama de incredere ca partidele au resurse interne de regenerare si capacitate reala de schimbare. Acesta este marele pericol pe termen lung: cronicizarea neincrederii in partidele clasice, in sistem, in democratie daca doriti. Aceasta neincredere se manifesta tot mai agresiv in Europa, figurile anti-sistem castiga teren (vezi ultimele alegeri din Slovacia) dar politicienii romani par surzi si orbi la semnele realitatii.

Ei cred mai departe ca totul se rezuma la imagine, la manipularea publicului cu ajutorul mogulilor sau la pacalireea lui prin fuziuni, contopri, disparitii si metamorfoze miraculoase peste noapte. Nu mai tine. Oamenii s-au cam prins, nu mai ingit asa usor gogosi frumos imachetate. Sa zicem ca poate mai tine o vreme, un an, doi, cinci. Dar cu cat politicienii vor amana momentul reformarii reale a partidelor, cu cat vechea nomeclatura va cauta sa se autoreproduca ignorand nervozitatea crescanda din societate, cu atat o va frustra mai mult si tensiunea se va acumula.

Vad oare politicienii cum din spate vine o generatie cu alte exigente, asteptari si valori? Inteleg oare ca nu vor avea pur si simplu ce sa le spuna peste cinci-zece ani acestor tineri care azi au 20 – 30 de ani, o generatie nascuta cu tehnologia in brate, cu acces la informatie si alte asteptari de la stat? Tinerii politicienii de azi se sfasie intre ei pentru a pune mana pe putere dovedindu-se apoi incapabili sa o exercite. Vad ei oare ca statul de azi, asa cum e construit, a ramas ani lumina in urma? Cred oare ca oamenii vor rabda la nesfarsit un stat nefuncional, incapabil sa ia decizii si sa presteze minime servicii?

Frustrarile publicului vor exploda intr-o buna zi in fata politicienilor de azi, incapabili sa inteleaga ca prioritatea lor zero este restabilirea increderii in sistem altfel tesutul social se destrama total iar actul guvernarii nu se mai poate exercita. Insa cineva tot va profita de esecul Generatiei 40 si se va instala la butoanele puterii umpland locul gol lasat in urma. Si ma tem ca nu vor fi neaparat unii mai buni decat tinerii incapabili de astazi daca publicul va continua sa doarma in asteptarea unui miracol.