Apoi, de-a lungul anilor, jignirile şi lipsa de respect faţă de studenţi nu a încetat. Am fost numiţi ”inconştienţi de propria incultură”, ni s-a prevăzut un viitor strălucit de ” infirmiere şi brancardieri”, am fost ameninţaţi că vom pica numeroase examene, iar de multe ori am fost pur şi simplu ignoraţi de cei care ar fi trebuit să ne înveţe.

Cred că multe spitale din Bucureşti s-ar fi dărâmat dacă nu ar fi fost studentul la medicină acolo să-i susţină pereţii. S-a întâmplat chiar ca profesorul evaluator să ţipe la student în mijlocul unui examen oral. Din numeroase motive: fie studentul nu ştia răspunsul la întrebare, fie răspundea cum i se predase la curs dar ” de unde ai tu bani in România să faci analiza asta?”. Păi de unde să ştim noi aşa ceva? Ori învăţăm cum spune cartea, ori învăţăm medicina de acum 50 de ani pentru că doar pentru asta există bani în România.

Nici finalul facultăţii nu e scutit de evenimente neplăcute. Cartea care reprezintă bibliografia pentru licenţă şi rezidenţiat este uimitoare: Le book des ECN. Este cea pe care o folosesc francezii pentru examenul lor de rezidenţiat. Traducerea şi editarea lasă de dorit. Câte un enter pe unde nu trebuie, tabele făcute fără nicio noimă, în scheme lipsesc săgeţile de legătură între casete. Limbajul este mai degrabă beletristic decât ştiinţific, deci supus interpretării, cu formulări ambigue care generează confuzie. Greşeli ştiinţifice există din plin, pentru care au fost scoase erate, dar am fost anunţaţi că acestea vor fi valabile doar pentru examenul de licenţă, nu şi pentru cel de rezidenţiat. Informaţiile sunt contradictorii de la un capitol la altul. Există numeroase abrevieri, dar nu există o listă care să le explice.

De ce? Pentru că, evident, nu există respect pentru student. De această carte nu atârnă decât viitorul nostru profesional.

Şi atunci de ce se mai miră Ministerul Sănătăţii şi media că pleacă tinerii medici de pe băncile facultăţii? Păi cum să nu pleci dacă profesorii tăi nu te respectă şi nu te învaţă? Dacă asistentul de la stagiu te-a ignorat, când îi vei fi rezident oare te va învăţa ceva?

Tinerii pleacă pentru că sunt sătui să fie NERESPECTAŢI. Nu ne alungă lipsa de fonduri şi de materiale din spitale, cel puţin nu acesta e motivul principal. Nici banii prea puţini. Mulţi dintre cei care pleacă nu au o situaţie financiară precară. Pleacă pentru că în România nimeni nu le apreciază munca, iar afară străinii îi vânează şi promit salariu decent, casă, cursuri de limbă străină şi posibilitatea de a lucra într-un spital bine dotat. Iar pe lângă toate acestea, respectul colegilor săi de breaslă.

Ce ne oferă nouă clinicile universitare? Cum ne atrag să venim în specialitatea lor? Nu îi interesează, probabil că unii nici nu îşi doresc să aibă rezidenţi. Unele stagii au fost atât de neatractive, nu prin materie ci prin atitudinea catedrei respective, încât nu m-aş atinge de acea specialitate de frica de a nu lucra cu ei la rezidenţiat.

Am avut şi oameni extraordinari la catedră, de la care am învăţat o mulţime de lucruri utile. Profesori care se implicau, iar la materiile respective mergeai cu drag şi învăţai cu drag oricât de aridă şi greoaie era. Însă pe aceştia îi număr pe degete.

Principala atitudine este lipsa de interes. Nu numai din partea profesorilor, şi studenţii îşi au partea lor de vină. Însă cei care s-au preocupat de şcoală de-a lungul acestor ani s-au lovit de jigniri nefondate, ceea ce nu te încurajează să mergi mai departe, îţi reduce din interes şi din entuziasm. În final te face să pleci.

Vrem să muncim, dar pentru ce?

* Acest articol a fost publicat initial in Viata Medicala si preluat cu acordul autorului.