Discursul presedintelui:

“Vă mulțumesc dumneavoastră, doamnelor, supraviețuitoare ale Holocaustului, că sunteți, astăzi, aici. Vă rog să acceptați această modestă recunoaștere a suferințelor pe care le-ați îndurat alături de familiile dumneavoastră. Această ceremonie de decorare are loc la exact 70 de ani de la eliberarea lagărelor de concentrare de la Auschwitz-Birkenau. Prin intermediul ei aducem un pios omagiu tuturor victimelor Holocaustului din cel de-Al Doilea Război Mondial. Ziua eliberării acestui teribil complex de exterminare este dedicată memoriei suferinței, vocilor rezistenței și preocupării pentru aducere-aminte.

Momentul de astăzi mai înseamnă, însă, un lucru. Înseamnă că noi, ca națiune, ne opunem ignorării deliberate a trecutului. Înseamnă că nu ne ferim să discutăm deschis despre culpabilitate și responsabilitate. Tăcerea în fața ororilor, igoranța în fața discriminării, acceptarea în fața crimelor, nepăsarea în fața urii au făcut și ele posibil genocidul. Deportați în Transnistria de către regimul antonescian ori la Auschwitz de către autoritățile horthyste, evreii de pe aceste locuri au fost victime ale politicilor rasiale, antisemite, discriminatorii și criminale. Convoaie de bărbați, femei, copii și bătrâni au părăsit satele și orașele pentru a fi deportați. Mii de suflete nevinovate au dispărut. Și odată cu ele și spiritul civic ori datoria morală.

Prin tot ce a făcut în ultimul deceniu în privința comemorării și cunoașterii Holocaustului, statul român și-a însușit lecția trecutului. A înțeles pe deplin să acționeze împotriva uitării și a oricăror forme ale intoleranței, discriminării, rasismului, antisemitismului și xenofobiei.

Doamnelor și domnilor,

Prin toate demersurile mele în această direcție voi căuta, în calitate de Președinte al României, să urmăresc o misiune sacră: să apăr memoria victimelor Holocaustului și să onorez adevărul istoric. O națiune nu poate avea viitor fără a-și respecta și cunoaște trecutul. Statul român, prin instituțiile sale, va continua eforturile concrete pentru prezervarea memoriei Holocaustului. Se pot gândi măsuri educative în domeniu, dar și simbolice, precum amenajarea ori întreținerea spațiilor memoriale.

În încheiere, aș vrea să adaug că, în acele vremuri tulburi de derută și disperare, au existat români, și nu puțini, cunoscuți sau nu astăzi, care au dat dovadă de solidaritate umană. Ei și-au riscat libertatea și viața, pentru a salva de la moarte semeni evrei sau romi. Să ne îndreptăm gândul și către ei. Gesturile lor curajoase reprezintă pentru noi un exemplu. Mi-aș dori mult ca, în anii ce vin, în paralel cu comemorarea victimelor, să încercăm să cunoaștem cât mai mulți dintre bravii cetățeni români care au făcut astfel de gesturi în timpul războiului.

În final, vă cer tuturor să ne rugăm în tăcere pentru cei dispăruți! Vă rog să păstrăm un moment de reculegere!

Fie ca amintirea victimelor să rămână veşnică în inimile noastre!”