• Hotararea nr. 1 a CJUE: Clientul trebuia informat asupra mecanismului de schimb valutar

Prima hotarare a Curtii de Justitie a Uniunii Europene a fost emisa in aprilie 2014. Aceasta a fost folosita si in recentul caz de la Buzau, unde tribunalul a decis ca un client, care luase un imprumut in franci elvetieni, sa-si plateasca ratele la Piraeus Bank in lei la cursul de la data contractarii creditului (anul 2007).

Cazul care a deschis aceasta portita datornicilor provine din Ungaria. In mai 2008, Kasler si Kaslerne Rabai, doi cetateni unguri, au luat un credit ipotecar in valuta de la OTP Jelzalogbank.

Banca a acordat imprumutatilor un credit de 14 400 000 de forinti (HUF) (echivalentul a 46 867 EUR), in franci elvetieni, pe o perioada de 25 de ani. Creditul avea o dobanda nominala de 5,2 % la care se adaugă cheltuieli de administrare de 2,04 %, ceea ce corespundea unei dobânzi anuale efective (DAE) de 7,43 % la data încheierii contractului de împrumut.

Important: contractul prevedea ca determinarea valorii in franci elvetieni a imprumutului trebuia sa se realizeze la cursul de schimb la cumparare al acestei valute aplicat de banca, in vigoare la data deblocarii fondurilor, mentioneaza CJUE. In temeiul acestei clauze, suma imprumutului a fost stabilita la 94 240,84 CHF.

Cu toate acestea, contractul mai avea o prevedere, care spunea ca valoarea in forinti a fiecareia dintre ratele lunare datorate trebuia sa fie stabilita pe baza cursului de schimb la vanzare al francului elvetian aplicat de banca in ziua anterioara scadentei.

Clientii au contestat la instantele unguresti aceasta din urma clauza, care permitea bancii sa calculeze ratele la valoarea francului de la momentul platii acestor rate, una mai mare decat cea de la momentul incheierii contractului.

Cazul a ajuns la Curtea Suprema din Ungaria, care, in ianuarie 2013, a adresat CJUE intrebari preliminare pentru a trasa liniile de interpretare a legislatiei europene in domeniu, care este obligatorie in toate tarile membre.

In aprilie 2014, Curtea de Justitie a UE a examinat cazul prin prisma respectarii unei directive europene din anul 1993: Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii.

Art. 4 , alin 2 al acestei directive spune ca “Aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu priveste nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al pretului sau remuneratiei, pe de o parte, fata de serviciile sau de bunurile furnizate in schimbul acestora, pe de alta parte, in masura in care aceste clauze sunt exprimate in mod clar si inteligibil”.

Instanta de la Luxemburg a apreciat, insa, ca banca din Ungaria nu se putea prevala de acest articol din legea europeana, pentru ca diferenta de curs franc-forint nu reprezinta o “prestatie esentiala a acestui contract care, ca atare, il caracterizeaza”.

In plus, CJUE i-a reprosat bancii ca nu a explicat clar clientului, in contract sau anexe ale acestuia, care este mecanismul de schimb valutar care se va aplica pe intreaga durata a contractului de imprumut, de 25 de ani.

“Articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13 trebuie interpretat in sensul ca, in ceea ce priveste o clauza contractuala precum cea in discutie in litigiul principal, cerinta potrivit careia o clauza contractuala trebuie redactata in mod clar si inteligibil trebuie inteleasa ca impunand nu numai ca respectiva clauza sa fie inteligibila pentru consumator din punct de vedere gramatical, ci si ca contractul sa expuna in mod transparent functionarea concreta a mecanismului de schimb al monedei straine la care se refera clauza respectiva, precum si relatia dintre acest mecanism si cel prevazut prin alte clauze referitoare la deblocarea imprumutului, astfel incat acest consumator sa poata sa evalueze, pe baza unor criterii clare si inteligibile, consecintele economice care rezulta din aceasta in ceea ce il priveste“, a aratat CJUE.

In fine, CJUE a interpretat si art. 6, alin 1 al Directivei din 1993, care se refera la nulitatea clauzelor abuzive din contractele de credit. “Statele membre stabilesc ca clauzele abuzive utilizate intr-un contract incheiat cu un consumator de catre un vanzator sau un furnizor, in conformitate cu legislatia interna, nu creeaza obligatii pentru consumator, iar contractul continua sa angajeze partile prin aceste clauze, in cazul in care poate continua sa existe fara clauzele abuzive”, prevede directiva.

CJUE a indrmat astfel instanta nationale ungare sa decida in favoarea clientului, in sensul continuarii contractului, insa cu plata la cursul CHF din anul 2007.

“Articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretat in sensul ca, intr-o situatie precum cea in discutie in litigiul principal, in care un contract incheiat intre un vanzator sau un furnizor si un consumator nu poate continua sa existe dupa eliminarea unei clauze abuzive, aceasta dispozitie nu se opune unei norme de drept national care permite instantei nationale sa remedieze nulitatea clauzei respective prin inlocuirea acesteia cu o dispozitie de drept national cu caracter supletiv“, a decis Curtea de la Luxemburg.

• Hotararea nr. 2 a CJUE: banca era obligata sa verifice bonitatea clientului si sa-i explice clar riscurile

A doua hotarare a Curtii de Justitie a Uniunii Europenea fost luata in decembrie 2014, intr-un caz ridicat in Franta. Decizia se refera la un caz privind doua credite de nevoi personale.

In 15 iulie 2011, Ingrid Bakkaus a facut un credit de nevoi personale de 20 000 de euro, cu dobanda fixa anuala de 7,674 % si o rata anuala efectiva globala de 7,950 %, la banca CA Consumer Finance SA.

Separat, in 5 mai 2011, sotii Charline si Florian Bonato au incheiat cu aceeasi banca un contract referitor la un credit de nevoi personale in cuantum de 20 900 de euro, care prevedea o rata a dobanzii fixe anuale de 6,40 % si o rata anuala efectiva globala de 7,685 %.

Cei 3 clienti nu si-au mai platit ratele, i-ar banca i-a dat in judecata la Tribunalul de Prima Instanta din Orlean, sa-i oblige la plata soldului imprumuturilor, majorat cu dobanzi.

In august 2013, tribunalul francez a pus intrebari preliminare Curtii de Justitie a Uniunii Europene, pentru a interpreta legislatia europeana in domeniu.

Curtea de la Luxemburg a interpretat o directiva europeana din 23 aprilie 2008: Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori si de abrogare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului.

Astfel, CJUE a decis, in 18 decembrie 2014, ca directiva pune in sarcina bancii obligatii de informare si de furnizare de explicatii pentru ca imprumutatul sa poata decide in cunostinta de cauza daca ia sau nu creditul.

De asemenea, directiva obliga banca sa furnizeze clientilor o fisa de informatii standard la nivel european privind creditul de consum si sa verifice bonitatea consumatorului, a mai decis CJUE.



In principal, CJUE a analizat art. 5, alin 6 al directivei din anul 2008:

“Statele membre se asigura ca creditorii si, unde este cazul, intermediarii de credit ofera consumatorului explicatii corespunzatoare, pentru a-i permite sa evalueze daca contractul de credit propus este adaptat la nevoile sale si la situatia sa financiara, unde este cazul, prin explicarea informatiilor precontractuale care trebuie furnizate in conformitate cu alineatul (1), caracteristicile esentiale ale produselor propuse si efectele exacte pe care le pot avea asupra consumatorului, inclusiv consecintele neplatii din partea consumatorului. Statele membre pot adapta modul si masura in care se acorda asistenta, precum si identitatea partii care o acorda, la circumstantele speciale ale situatiei in care este oferit contractul de credit, la persoana careia ii este oferit si la tipul de credit oferit“.

La randul sau, alin. 1 al aceluiasi prevede “o perioada rezonabila” in care banca sa-i dea clientului toate informatiile de care are nevoie pentru a decide daca ia creditul sau nu:

“Cu o perioada rezonabila de timp inainte ca un consumator sa incheie un contract de credit sau sa accepte o oferta, creditorul si, unde este cazul, intermediarul de credit furnizeaza consumatorului, pe baza termenilor si a conditiilor de creditare oferite de catre creditor, precum si, daca este cazul, a preferintelor exprimate si a informatiilor furnizate de catre consumator, informatiile necesare care sa ii permita consumatorului sa compare mai multe oferte pentru a putea lua o decizie informata cu privire la eventuala incheiere a unui contract de credit. Aceste informatii, furnizate pe hartie sau pe alt suport durabil, sunt furnizate prin intermediul formularului <<Informatii standard la nivel european privind creditul de consum>> care figureaza in anexa II. Se considera ca creditorul a respectat cerintele de informare prevazute la prezentul alineat si la articolul 3 alineatele (1) si (2) din Directiva 2002/65/CE in cazul in care a furnizat <<Informatii standard la nivel european privind creditul de consum>>”.

Aici, CJUE a accentuat ca bancile au obligatia sa evalueze capacitatea reala a clientilor de a suporta creditul si sa-l informeze pe acesta prin explicatii adaptate lui:

“Articolul 5 alineatul (6) din Directiva 2008/48 trebuie interpretat in sensul ca, desi nu se opune ca creditorul sa furnizeze explicatii corespunzatoare consumatorului inainte de a fi evaluat situatia financiara si nevoile acestuia din urma, este posibil ca evaluarea bonitatii consumatorului sa impuna o adaptare a explicatiilor corespunzatoare furnizate, care trebuie comunicate consumatorului in timp util, anterior semnarii contractului de credit, fara sa dea insa nastere obligatiei de a intocmi un document specific”, a decis CJUE.

• Explicatie de la Guvernul Romaniei: La creditul in valuta, consumatorii trebuie sa poata evalua consecintele economice ale diferentei de curs

Contactat de HotNews.ro, agentul Guvernului Romaniei la Curtea de Justitie a Uniunii Europene, Razvan Horatiu Radu, a precizat ca spetele de la CJUE nu sunt identice tuturor cazurilor de credite in franci elvetieni din Romania, insa ofera principii clare de solutionare a proceselor in instantele nationale.

“CJUE a tratat probleme oarecum asemenatoare in interpretarea normelor europene privind clauzele abuzive si protectia consumatorilor. Desi cauzele analizate nu sunt identice cu situatiile din Romania, principiile care se degaja din acestea sunt destul de clare”, a declarat, pentru HotNews.ro, subsecretarul de stat in Ministerul Afacerilor Externe.

Oficialul guvernamental roman trage 3 concluzii principale din cele doua decizii ale CJUE, care ar putea fi de folos si datornicilor romani in franci elvetieni, in instantele din Romania:

• “De principiu, sistemul de protectie pus in aplicare de legislatia in materie se intemeiaza pe ideea ca consumatorul se afla intr-o situatie de inferioritate fata de agentul economic, situatie care il determina sa adere la conditiile redactate in prealabil de acesta, fara a putea exercita o influenta asupra continutului acestora.
• Conform jurisprudentei CJUE, la incheierea unui contract de imprumut in valuta consumatorii trebuie sa poata evalua consecintele economice ale aplicarii, la rambursarea imprumutului, a unui curs de schimb diferit de cel aplicabil la calcularea sumei imprumutului cu ocazia deblocarii acesteia.
• Conform Curtii, contractul de imprumut trebuie sa indice in mod transparent motivul si particularitatile mecanismului de schimb al monedei straine. Consumatorul mediu, rezonabil si normal informat trebuie sa poata anticipa si sa inteleaga consecintele angajamentului pe care si l-a asumat, iar angajamentele sa fie echilibrate sub aspectul drepturilor si obligatiilor partilor“.

Agentul guvernamental roman la CJUE subliniaza, insa, ca judecatorii romani si Protectia Consumatorilor din Romania trebuie sa evalueze in concret, de la caz la caz, interpretarile CJUE asupra directivelor europene.

“Bineinteles, aceste aspecte pot fi cel mai bine evaluate in concret, pe baza prevederilor din contract, de catre o instanta de judecata sau de catre autoritatile cu atributii in domeniul bancar sau al protectiei consumatorilor”, a mentionat Razvan Horatiu Radu.