Discurs ținut de subsemnatul cu ocazia ședinței Plenului CSM de prezentare a Raportului de activitate pe anul 2014, la care a luat parte și Președintele României, în data de 6 ianuarie 2015.

„Momentul bilanțului de activitate este nu numai un moment de reflecție cu privire la ce a fost, ci și un moment de comunicare a unei viziuni cu privire la ce va să fie.

Domnule Președinte! Când ați depus jurământul de Președinte al țării, v-ați fixat ca țel creșterea încrederii în autoritatea statului – în mod corect, căci lipsa de încredere în instituțiile statului duce la disoluția autorității lor și, în final, la legea bunului plac și la abuzuri. De asemenea, ați anunțat ca o prioritate respectarea și consolidarea statului de drept. În alocuțiunea mea vreau vă sugerez câteva argumente în susținerea demersului pe care vi l-ați asumat, argumente care se bazează pe promovarea unui anumit tip de cultură civică – cea a lui rule of law (tradusă impropriu prin „stat de drept”, când corect ar fi fost mai degrabă „preeminența legii”).

Grație reformei inițiate în anii 2004-2005, justiția s-a separat aproape complet de politic; din punct de vedere organizatoric, mai sunt unele chestiuni de discutat, dar din punct de vedere funcțional justiția este independentă de politic. Scopul acestei independențe nu este conservarea unor drepturi ale magistraților – deși afirm răspicat că ele sunt necesare pentru asigurarea unui statut economic și social confortabil magistratului. Ci aceasta independență este necesară ca o precondiție a imparțialității judecătorilor și procurorilor, ca ei să fie obiectivi în soluționarea cauzelor pe care le instrumentează. Dar numai magistrații trebuie să fie așa, nu și Justiția – căci ea, Justiția, trebuie să fie întotdeauna de partea legii.

În zilele noastre este foarte vizibilă latura represivă a Justiției. Deși penalul constituie doar 12% din totalul dosarelor soluționate de noi, interesul public este maxim asupra acestora. S-a mers până într-acolo încât se vorbește de un război al magistraților cu politicienii, de o republică a procurorilor, chiar despre o magistocrație sau dictatură a justiției. Eu cred că se ignoră misiunea noastră constituțională, se uită rolul fundamental al justiției – de a menține ocroti și restaura drepturile încălcate, de a proteja libertatea fizică și politică a omului, de a restabili ordinea în societate. Justiția îi ocrotește pe cei corecți, pe cei mulți. Doar cei care încalcă legea pot vedea în magistrați niște inamici. Iar noi trebuie să înfăptuim dreptatea chiar dacă ar fi să piară lumea, fără niciun fel de parti-pris-uri, fără a favoriza și fără a defavoriza pe nimeni. Noi nu trebuie să fim populari, iar deciziile noastre nu trebuie supuse sufragiului. Ci trebuie să dăm hotărâri exclusiv pe baza legii.

Cred că trebuie să conlucrăm cu toții pentru a reda justiției demnitatea pe care o merită. Putem regândi și restaura în mod corect justiția prin două modalități:

1. Recunoscând rolul Justiției în democrație. Justiția este pilon de bază a societății. Este putere egală cu celelalte două și toate trei trebuie să colaboreze instituțional în Interes Public, pentru Binele comun. Cele trei puteri sunt ramuri ale conducerii statului – deci este paradoxal să se atace unele pe altele, căci asta ar înseamna o dinamitare a Statului chiar din interiorul său. Justiția nu este în război cu Legislativul și Executivul, dar este chemată și sancționeze parlamentarii sau miniștrii care încalcă legea. Căci statul de drept reclamă ca primii care trebuie să fie obedienți legii să fie chiar organele care au elaborat-o și o aplică. Așa se explică sancțiunile aspre și adecvate primite de politicieni și magistrați sancționați în ultimii ani. Astfel se explică reacțiile CSM ori de câte ori un magistrat este atacat în mod nedrept sau vreo hotărâre judecătorească este criticată în mod nefondat în spațiul public (cu o mențiune specială: primului-ministru și ministrului justiției le este cu desăvârșire interzis să comenteze decizii judiciare sau să atace magistrații în mod individual). Și tot astfel se explică de ce nu poate fi acceptată blocarea nemotivată de către Parlament a unor măsuri procesuale în cauzele penale interesând parlamentari sau miniștri ori foști miniștri – acest lucu este contrar principiului statului de drept ce impune separația puterilor: așa cum sistemului de justiție nu are voie să adopte legi sau să se substituie administrației, tot astfel celelalte două puteri nu au voie să blocheze cursul unei cauze demarate legal sau să nu execute hotărârile judecătorești definitive.
2. Respectând oamenii care activează în sistemul de justiție. Am văzut că în noul Președinte 60% dintre români au încredere (datele sunt din decembrie 2014). Cu referire la Justiție, există două feluri de sondaje : cele privind percepția populației – Eurobarometrul Comisiei Europene a constatat că 44% are încredere în justiția română (datele sunt din octombrie 2013); și cele privind experiența celor care au contact direct cu justiția – sunt mulțumiți de atitudinea, onestitatea și profesionalismul magistraților peste 80% dintre avocați, respectiv 60-70% dintre justițiabili ( datele sunt din iulie 2014). Așadar, oamenii au încredere mare în alesul lor direct, dar și în cei care împart dreptatea – care nu sunt aleși direct, dar care prin această încredere sunt legitimați. Să nu uităm că Președintele este mediator între puteri, iar CSM este garant al independenței justiției și, de aici, rezultă necesitatea unui parteneriat continuu pentru ca justiția să fie o prioritate strategică națională – așa cum trebuie să fie Educația, Sănătatea și, poate, chiar Protecția Mediului.

Dacă este să ne dorim ca oamenii să respecte statul și, în ce ne privește, justiția, atunci trebuie promovate în mod constant mesaje care să le explice cum funcționează acestea. Trebuie să explicăm că într-o republică suveran este nu un individ, ci însuși poporul; că cele trei puteri sunt de fapt funcții care lucrează în numele poporului pentru acest popor; că Guvernul nu este al unui individ, ci al României; că Justiția protejează oamenii corecți și îi sancționează pe cei care încalcă legea; că magistrații își îndeplinesc obligațiile nu după bunul plac, ci potrivit legii, iar cei care din rândul lor care sunt descoperiți încălcând legea sunt la rândul lor sancționați (în perioada 2005-2014 au fost sancționați pentru comiterea de infracțiuni peste 50 de magistrați și pentru comiterea de abateri disciplinare peste 140 de magistrați).

Legea trebuie cunoscută și aplicată. Judecătorii și procurorii trebuie respectați și cetățenii să se supună autorității lor exercitate legal. O țară care nu respectă legea și justiția este o țară fără-de-lege, o țară a fărădelegii.

Eu cred că cel puțin din anul 2012 înșiși românii au arătat în mod deschis că își doresc o România a statului de drept, în care justiția să fie independentă de politic, iar magistrații să fie onești și profesioniști. Românii își doresc o țară în care legea să fie respectată de toată lumea și în care justiția să se înfăptuiască în mod egal. Eu sunt convins că numai respectând legea țara poate progresa economic și poate astfel deveni un cadru sigur pentru cei care locuiesc deja aici și, de ce nu, un motiv de întoarcere a celor plecați. Avem datoria să îi convingem pe toți aceștia că în România domină nu bunul plac, ci regulile; nu abuzul, ci ordinea; nu interesul privat, ci cel public.

Justiția trebuie acceptată ca o nevoie socială. Dar legea trebuie să devină o valoare socială. Prevenția este mai importantă decât combaterea. Internalizând fiecare dintre noi legea, ea devine morala noastră: oamenii trebuie, în final, să respecte legea nu pentru că există o forță de constrângere care ar duce la sancționarea lor dacă ar încălca-o, ci pur și simplu pentru că legea există. Căci ea reprezintă voința generală prin faptul că este dată de înșiși aleșii poporului, desemnați astfel printr-un mecanism care este definitoriu pentru democrație. Doar respectând legea, suntem liberi (o spun clar Rousseau, Hobbes și Kant).

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro