Alegerile din 1946 au fost „alegeri fără opțiune”, după cum scrie Virgil Țârău, autorul mai multor lucrări despre alegerile falsificate. Aceasta s-a întâmplat nu pentru că partidele democratice, PNȚ, PNL și PSD, nu se mai bucurau de sprijin popular, ci pentru că intervenția brutală a comuniștilor a deturnat voința populară. România, o spune tot Țârău, reprezenta o particularitate în Estul european aflat sub control sovietic, prin faptul că partidele democratice tradiționale au jucat un rol major în viața politică și competiția electorală postbelică, imaginate, spre deosebire de alte state estice, mai mult ca orestaurație a democrației interbelice și mai puțin ca o nouă epocă, a unor noi forme de expresie politică.

Primele alegeri din România postbelică (penultimele din Europa de Est, urmând cele din Polonia) au fost amânate până la momentul în care comuniștii au fost siguri că pot controla procesul electoral. După instalarea guvernului Petru Groza, comuniștii dețineau ministerele de Interne și Justiție, cele care se ocupau direct de alegeri. Partidul Comunist, având atunci circa 400.000 de membri, dețineau un mare număr de primării și prefecturi. Mijloacele de comunicare în masă erau controlate de stat, prin coordonare propagandistică, cenzură și intimidare. Epurările din administrație făcuseră ca funcționarii de stat să fie în marea majoritate favorabili guvernului. Măsurile de defascizare și penalizare a criminalilor de război, introduse peste tot în Europa, au fost, în România și celelalte țări comunizate, extinse abuziv și folosite politic pentru a scoate din rândul electorilor a unui mare număr de oameni. Direct afectați au fost cei care au deținut poziții în aparatul guvernamental, înainte și în timpul războiului, în administrația centrală și locală, în justiție, armată și instituțiile de ordine (poliție, jandarmerie etc).

Noua lege electorală, nr. 560 din 1946, fixa prin articolul 7 categorii de persoane „nedemne” a fi alese și de a alege (acestora interzicându-li-se și să facă propagandă politică). Nu atât categoriile de „nedemni” ridicau probleme, cât faptul că proba neapartenenței la categoriile cu pricina cădea în sarcina celor care nu se găseau pe listele electorale. Autoritățile au utilizat aceste prevederi pentru a ține în afara listelor – întocmite în ultima clipă – pe mulți dintre cei identificați ca posibili votanți ai opoziției. Cei care nu se regăseau pe liste și depuneau contestație aveau nevoie de acte justificative tocmai de la ministerele Justiției și Internelor, care nu au răspuns cererilor la timp.

O particularitate a acestor alegeri, pe care am observat-o prin cercetări de arhivă, a fostimplicarea masivă a serviciilor de informații în favoarea comuniștilor. Siguranța (viitoarea Securitate), Serviciul Special de Informații și Secția a II-a a Marelui Stat Major au monitorizat cu mare atenție mișcările opoziției și starea de spirit a populației, au înregistrat ședințe și discursuri, au interceptat decizii de strategie politică, planuri de acțiune și materiale electorale și au pus toate informațiile la dispoziția guvernului și a Partidului Comunist. Serviciile de informații au mers până la o propune sloganuri sau acțiuni electorale, precum și modificări ale legislației electorale care să favorizeze Blocul Partidelor Democrate (umbrela electorală sub care se ascundea Partidul Comunist, alături de facțiuni fantomatice ale partidelor istorice și alte partide satelit). În fine, prin măsuri „contrainformative”, serviciile au indicat persoane cheie care să fie scoase din joc în timpul confruntării politice.

Prin rapoartele privind starea de spirit a populației și utilizarea măsurătorilor Gallup, serviciile de informații au putut afla cu destulă precizie unde se bucura de succes BPD-ul și unde nu. Rapoartele recunoșteau că partidul cu cea mai mare aderență populară era PNȚ. Iată ce scrie într-o dare de seamă a Siguranței: „Luând fiecare organizație politică în parte, partidul cu influența cea mai mare în masse, în momentul actual, este partidul național țărănesc de sub șefia lui Iuliu Maniu, aceasta cu deosebire în Ardeal”. În același raport, se propuneau modificări legislative care să restrângă dreptul la vot unor categorii percepute ca favorabile opoziției (modificări făcute apoi) și sloganuri pentru discreditarea partidelor istorice, de tipul: „«Țărăniștii și liberalii (citându-se șefii organizațiilor locale și nu numele lui Maniu și Brătianu, pe care altfel îi popularizăm) vor să vă ia pământurile!»; «Noi vă dăm titlurile de proprietate!»”. Acestea au fost principalele sloganuri utilizate de comuniști la țară (minciuna comunistă apela adesea la antifrază, planul PCR fiind tocmai de a lua pământul de la țărani pentru a face cooperative de stat). În fine, raportul mai recomanda să se facă abonamente gratuite sau ieftine la Scânteia, să fie concentrată atenția asupra „moșierilor” din preajma PNȚ și PNL, să fie atrași preoții și învățătorii de la țară, să se acorda „o atenție deosebită” Ardealului etc.

Revenind la legea electorală, prin prevederile ei și mai ales prin modul în care a fost aplicată sau, mai bine spus, răstălmăcită, s-au creat numeroase alte avantaje comuniștilor. Multe secții de votare au fost înființate în spații unde comuniștii puteau exercita control panoptic: în fabrici, unități militare, alte spații controlate de apropiați ai guvernului etc. Președinții secțiilor de votare au fost selectați dintre oamenii puterii sau dintre cei docili. În nenumărate cazuri, membrii comisiilor din secțiile de votare aparțineau doar formațiunilor guvernamentale.

„Grupe de șoc” formate de comuniști au acționat pe toată durata campaniei electorale pentru intimidarea adversarilor politici, iar în timpul votării pentru descurajarea votanților opoziției și controlul asupra urnelor și proceselor verbale. Opoziției i-a fost foarte greu să se manifeste prin ședințe sau adunări electorale, să facă propagandă electorală sau să ia contact nemijlocit cu alegătorii, pentru că echipele de șoc și instituțiile de forță au intervenit peste tot, sub diferite pretexte, pentru a înăbuși orice formă de opoziție. Mitingurile au fost dispersate, ziarele au fost cenzurate, materialele electorale, distruse, circulația și convorbirile telefonice ale liderilor opoziției, zădărnicite. După cum am pomenit mai sus, mulți votanți nu au fost incluși pe listele electorale, iar dintre cei incluși mulți nu au primit cărți de alegători, dacă erau identificați ca suporteri ai opoziției. Au fost alocate în schimb cărți de alegători morților, minorilor, infractorilor sau unor nume fictive.

O practică curentă a fost introducerea în urmă de voturi pro-guvernamentale înainte de deschiderea secțiilor de votare. În unele cazuri, existau două urne, una dintre ele fiind deja înțesată cu buletine de vot prefabricate. Secretul votului a fost violat adesea în cazul susținătorilor opoziției, fiind deschis buletinul în văzul comisiei, fără a mai fi introdus apoi în urnă. Numărătoarea s-a făcut netransparent. Procesele verbale au fost măsluite pe loc sau „corectate” pe parcurs.

Ca urmare a operațiunii masive de falsificare a rezultatelor, partidelor din BPD li s-au atribuit 70% din voturi, adică exact cât stabiliseră în prealabil comuniștii, prin discuții cu Moscova, că vor avea. Țărăniștii au declarat că, de fapt, ei obținuseră 70% și că rezultatele au fost falsificate grosolan. Opoziția protestase pe tot parcursul anului 1946, încă de la primele semne că procesul electoral va fi afectat. Au fost întocmite rapoarte cu metodele utilizate de comuniști în alte state est-europene pentru distorsionarea alegerilor. Au fost emise instructaje și îndemnuri la vigilență. Organizatoric, au fost făcute eforturi supraomenești pentru a rezista mașinăriei guvernamentale. Reprezentanțele occidentale au fost informate sistematic în legătură cu orice abuz, iar acestea au intervenit adesea în sprijinul forțelor democratice.

Până la urmă, însă, totul a fost în van. Comuniștii au falsificat fără scrupule rezultatele, sub protecția instituțiilor represive ale statului și a armatei sovietice. Oricum, Adunarea Deputaților care a rezultat în urma alegerilor nici nu a mai contat, fiind înlocuită în 1948 cu Marea Adunare Națională. PCR s-a folosit de alegerile din 1946 pentru a obține legitimitate prin simularea procesului democratic și disimularea mecanismelor violente utilizate pentru confiscarea puterii.

Dintre documentele de arhivă pe care le-am văzut pe această temă, am ales unul care sintetizează foarte bine arsenalul diabolic de metode folosit de comuniști la alegerile din 1946. Este vorba de un raport prezentat de liderii țărăniști, în frunte cu Iuliu Maniu, într-o conferință de presă cu reprezentanții presei străine, ținută pe 10 decembrie 1946. Documentul, care este transcris mai jos, a fost interceptat de serviciile secrete și a ajuns astfel în arhiva Securității (iar astăzi în arhiva CNSAS).

„ABUZURI ELECTORALE

Cu ocazia alegerilor de la 19 Noiembrie 1946, guvernul a utilizat toată scara de violenţe, abuzuri, fraude şi furturi de urne pentru a asigura pe seama listei sale majoritatea voturilor.

Enumerăm rezumativ pe capitole aceste abuzuri:

1/ Împiedicarea propagandei electorale

Prin dispoziţiuni şi ordine date autorităţilor administrative, jandarmereşti şi poliţieneşti guvernul a luat măsuri pentru a face imposibilă opoziţiei luarea de contact cu alegătorii. Orice încercare de propagandă electorală a fruntaşilor opoziţiei a fost oprită. S-au luat măsuri împotriva acelor care au încercat să se deplaseze la sate. Echipe speciale de bătăuşi au terorizat populaţia şi pe exponenţii Partidului Naţional Ţărănesc. Cu ocazia şedinţelor restrânse ale organelor de conducere ale partidului, echipe speciale de şoc comuniste au năvălit în casele unde se ţineau şedinţele, maltratând şi rănind grav pe participanţi.

Teroarea exercitată de guvern s-a manifestat şi prin acte abuzive de autoritate. Sute de fruntaşi national-ţărănişti au fost arestaţi în mod ilegal şi reţinuţi în arest fără mandate judecătoreşti, săptămâni şi luni de zile.

O prigoană excesivă a fost întreprinsă împotriva funcţionarilor care refuzaseră să se încadreze în partidele guvernamentale. Această prigoană s-a soldat cu mii de epurări şi mutări «în interes de serviciu», ale funcţionarilor suspectaţi că nu agreează politica guvernului.

Propaganda scrisă a partidelor de opoziţie a fost zădărnicită, ziarele opoziţiei au fost cenzurate de tot cuprinsul lor cu caracter de critică la adresa guvernului. Discursurile conducătorilor opoziţiei nu au putut să apară în presă. Ziarele national-ţărăniste au fost oprite în provincie. Depozitarii care colportau aceste ziare au fost terorizaţi şi ameninţaţi. În cele mai multe din judeţele ţării nu a sosit de luni de zile oficiosul Partidului National Țărănesc. Tipografiile din provincie au primit ordinul să refuze tipărirea de manifeste electorale național-ţărăniste.

Afişele trimise de la Bucureşti au fost distruse sau confiscate de Poliţie. Partizanii care s-au ocupat cu difuzarea manifeselor electorale au fost arestaţi, maltrataţi şi crunt bătuţi.

Circulaţia în perioada campaniei electorale a fost interzisă pentru membrii opoziţiei. Autovehiculele au fost fără excepţie în toate judeţele din ţară cu excepţia Capitalei, rechiziţionate la dispoziţia partidului Comunist şi partidelor afiliate. S-au introdus restricţii oficiale în circulaţia autovehiculelor care nu puteau intra sau ieşi din oraşe, decât în baza unui ordin special al Prefecturii. Carburanţii au fost blocaţi la dispoziţia Prefecturilor şi a comitetului politic al B.P.D.- ului. În unele judeţe autorităţile au extins această măsură până la rechiziţionarea trăsurilor şi a cailor.

Convorbirile telefonice ale fruntaşilor opoziţiei au fost interzise.

Din ordinul prefecţilor s-a procedat la deconectări de posturi telefonice, iar convorbirile interurbane s-au putut face numai cu aprobarea autorităţilor respective.

Accesul gazetarilor străini şi al membrilor misiunilor aliate a fost interzis cu un ordin special dat în mod confidenţial de către directorul general al Siguranţei.

2/ Nerespectarea legii electorale

Legea electorală întocmită de guvern cu intenţia vădită de a înlesni falsificarea voinţei alegătorilor, cu toate că era redactată într-un spirit reacţionar şi retrograd, nu a fost respectată de către guvern, nici măcar în dispoziţiunile ei esenţiale.

Prevederile acestei legi privitoare la constituirea birourilor electorale, respectarea secretului votului, asigurarea liberei exprimări a cetăţenilor, calcularea rezultatelor, au fost în mod flagrant violate tocmai de către acei încredinţaţi să vegheze la respectarea ei. Toate infracţiunile prevăzute şi penalizate de această lege au fost săvârşite din abundenţă în tot cuprinsul ţării.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro