Încep să se vehiculeze nume pentru demnitatea de prim-ministru, dar nici una pentru cea de ministru de Finanțe. Nu mă miră. Și iată doar trei puncte.

1. Ați vrea să fiți într-un loc unde parcă nu se schimbă nimic?

Cred că nu e specialist de bună credință care să nu sară de pe scaun de furie la cifra asta – 44%! Atât e ”GAP”-ul pe TVA. Adică diferența între ce se colectează într-un an din această cea mai importantă sursă de venit și ceea ce ar trebui să încaseze statul. 44%, cea mai mare rată din UE (datele provin dintr-un raport publicat de Bruxelles în septembrie 2014). În cifre absolute, pierdem anual 8,970 miliarde de euro doar din TVA.

Dar mai e ceva care să te înfurie și mai mult. ”Există și-o parte pozitivă, faptul că GAP-ul are, totuși, un comportament stabil, într-un context de stagnare economică”, notează raportul european. Pe greci, îi laudă că au reușit să reducă procentul, în condiții de recesiune puternică, de la 38% la 33%! Pe noi, pentru că măcar nu suntem mai rău ca anul trecut, suntem stabili.

Această indulgență ar trebui să ne facă să nu dormim noaptea. Dar uite că dormim, și asta de mii de nopți. Pentru că nu de ieri de zi avem GAP-ul ăsta – în 2000, era de 42%, în 2009, de 50%, în 2010 de 45%. O minune s-a întâmplat în 2005, când era pe la 34%.

Domnule, și bulgarul are un comportament stabil, dar în jurul a … 20%! Da, în 2012, diferența între estimat și efectiv era de 20%! În 2005 de 10%, iar în vârful crizei, de 25%. Parcă aud – bulgaru are TVA-ul mai mic (20%). Dar ungurul? În 2012, s-a văzut creșterea TVA la 27%, cea mai mare cotă din Uniune, în încasările efective și nu atât în GAP. Alminteri, și el are un comportament stabil, la 24-25%.

Să fie vorba, cum scrie tot în raport, de „dificultățile în implementarea unor structuri fiscale ideale atunci când ai instituții mai puțin decât ideale pentru impunerea legii fiscale?”

Haideți să mai luăm o statistică, tot din rapoarte europene – în 2012, noi am adunat din impozitul pe venit și pe profit în jur de 7,6 miliarde de euro. Ungaria, cu o populație de două ori mai mică, strângea 6,5 miliarde. Iar statul maghiar nu e chiar idealul, cum se va vedea mai jos.

2. Ați vrea să purtați povara trecutului, dar și a viitorului, în același timp?

Să luăm execuția bugetului după 9 luni. Deficit la pensii plus deficit la sănătate. În total, peste 2,2 miliarde de lei. Asta e cifra pe 9 luni din 2014. Dar să ne auzim după primele nouă luni din 2016 și mai încolo. Cel puțin la pensii tot de deficit o să auzim cât o avem număr de salariați mai mic decât număr de pensionari. Punct.

Asta doar dacă nu ai dintr-o dată niște salarii fantastice pe cartea de muncă, pe care să impui cotele împovărătoare de acum. Și nu ai. O arată și faptul că, după 9 luni, veniturile din impozitul pe venit au crescut cu doar 2,5%. În condițiile în care, în aceeași perioadă, inspectorii au știut să aducă cu 13% mai mulți bani din impozitul pe profit.

Cât privește cea mai mare sursă la buget … nu ne mirăm că după nouă luni 2014, încasările din TVA au crescut cu … 0,8%!

Cum să-i spui unui bătrân cu o pensie și așa de mizerie că avem GAP-ul de 44% care nu ne lasă, economic vorbind, să-i mai dăm 10 lei în plus! Pentru că aici nu e vorba doar de a face rost de bani pentru pensiile din 2014, nici măcar pentru cele din 2016. E vorba să găsești bani pentru investițiile productive, pentru cofinanțarea proiectelor europene care să antreneze economia, să creeze locuri de muncă, să poată primi o pensie și bătrânii din 2026 și cei din 2036…

3. Ați vrea să fiți pus mereu la încercare de tentația puterii?

Realmente un șef la Finanțe este puternic în ziua de azi. Va avea puteri la care nu s-ar fi așteptat acum câțiva ani, înainte de marea criză. Și asta cu girul întregii lumi democratice. Ca s-o spunem pe șleau, e mai ușor să te iei de companii acum, mai ales de marile grupuri, care păreau inviolabile (dați o căutare după acronimul BEPS – OECD pentru a înțelege noua ordine fiscală globală). Așa cum e mult mai ușor acum să le umbli contribuabililor prin conturile bancare de peste tot, acum, când până și Elveția consideră depășit conceptul de secret bancar (dați o căutare după acord de schimb automat de informații, semnat ziele trecute la Berlin).

Totul pentru cauze altminteri lăudabile – lupta împotriva evaziunii fiscale și împotriva (un concept nou) ”evitării plății taxelor”. Iar sub acest stindard, e foarte ușor să-i spui poporului (cel amețit de criză și austeritate) ceea ce vrea să audă.

Spre exemplu, că tot am adus vorba de Ungaria, credeți că s-a încheiat episodul taxei pe internet, cea care a scos zeci de mii de oameni în stradă? Budapesta a anunțat că renunță la taxă deocamdată, dar asta până când va reuși să o explice mai bine. ”Trebuie să găsim un răspuns unde merge extra-profitul uriaș făcut din internet și cum putem să-l ținem în țară și să-l includem în buget”, spune premierul Orban.

Să nu vi se pară ciudat, dar în aceiași termeni de ”unde se duc profiturile?” (nu uitați de BEPS) vorbesc acum și guvernanții de la Londra, ba chiar și cei de la Washington.

Pe scurt și acestă taxă (de altfel, o continuare a unei taxe existente deja) ar fi, la fel ca cea pe bănci, din categoria taxării cu poporul și pentru popor, un fel de ne străduim cât putem să nu vă majorăm vouă, poporului, taxele, ci lor, companiilor, că au de unde. Mai să-ți vină să spui – ce simplu e să fii ministru de Finanțe! Pui taxe pe ce a scăpat netaxat, pe ce mai merge/stă, unde se mai poate! E o mică problemă însă – în economia reală, cel puțin, nu se poate separa tabăra poporului de tabăra companiilor.

Și, apropo, se pare că bugetul pe 2015 al Ungariei vine la pachet cu o taxă în premieră, pe palinca distilată acasă. Păi ce taxare populară mai e și asta? Pare cam turmentată.

Că veni vorba. Chiar așa, ”eu pentru cine votez”? Voi avea pe buletin doi candidați care, deși se scriu cu cel puțin un i, nu mi se pare că ar pune vreunul accentul pe i-urile care mă interesează pe mine ca alegător, tată a doi copii și fondatorul unei firme cu 10 angajați, unde jumătate au sub 25 de ani.

Unul din acești candidați va numi peste câteva zile premierul și implicit ministrul de Finanțe, cu care trebuie să facă echipă, ca președinte, pentru a avea cu adevărat mult dorita administrație (mai) eficientă.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro