• Presa de weekend
  • S-a intamplat azi
  • Turist de Romania

Stirile inseamna putere

ULTIMILE STIRI

  • CCR decide dacă Parlamentul va stabili data alegerilor locale Citeşte întreaga ştire: CCR decide dacă Parlamentul va stabili data alegerilor locale
  • Fațada sanatoriului Marila din Oravița s-a prăbușit. Pacienții, mutați la un alt spital Citeşte întreaga ştire: Fațada sanatoriului Marila din Oravița s-a prăbușit. Pacienții, mutați la un alt spital
  • Maria Liliana Oșca
  • Filmari cu soprana Anda Louise Bogza
  • Ani de Liceu
  • Povesti de Succes – Sezon nou
  • Home
  • Actualitate
  • Special
  • Sanatate
  • Cultura
  • Utile
  • Sport
  • Tehnologie
  • Webcam
  • Cris Prev s.r.l.
  • Urmareste
    • Facebook
    • Twitter
    • Google+
    • Pinterest
    • RSS Feed
    • Linked
    • Youtube

Sfanta Treime a sindicatelor din invatamant lauda guvernul pentru decapitarea legii educatiei: Modificarea legii este un pas inainte in construirea unei societati democratice, nicidecum o sindicalizare a invatamantului

Jul 03, 2014 admin Flux Hotnews 0


Federatia Nationala Sindicala “Alma Mater” anunta ca ordonanta de urgenta care modifica radical legea educatiei nationale “este un pas inainte in construirea unei societati democratice, nicidecum ‘o sindicalizare a invatamantului'”. Acesta este al treilea sindicat din invatamant care saluta oprirea reformelor din Educatie, dupa Federatia Spiru Haret si FSLI. Federatia Alma Mater “apreciaza dialogul purtat cu Ministerul Educatiei Nationale, reprezentat de ministrul delegat pentru invatamant superior”, pentru promovarea ordonantei de urgenta, se arata intr-un comunicat remis HotNews.ro. Reactia vine dupa ce ordonanta de urgenta le-a dat sindicatelor o putere sporita in cadrul educatiei, atat in preuniversitar, cat si in universitati.

  • Guvernul Ponta a adoptat in sedinta de joi, 26 iunie, o Ordonanta de urgenta care aduce 97 de modificari la Legea Educatiei Nationale.

  • OUG prevede, printre altele, organizarea unei a treia sesiuni de BAC, pregatirea elevilor fara bacalaureat la facultate, posibilitatea trecerii terenurilor cluburilor elevilor in domeniul autoritatilor locale, organizarea de doctorate la formele de invatamant cu frecventa redusa
  • Vezi aici textul OUG comparat articol cu articol cu Legea Educatiei

Federatia Nationala Sindicala “Alma Mater” sustine, intr-un comunicat remis HotNews.ro, ca “inca nu s-a cicatrizat decapitarea invatamantului superior romanesc prin pensionarea pripita a celor care implinisera varsta de 65 de ani, inca exista o discriminare intre cei care au obtinut doctoratul inainte de 2010 si cei care l-au obtinut dupa, inca mai exista rectori care considera dialogul social o piedica”, ca urmare a adoptarii in 2011 a Legii Educatiei Nationale.

Aprecierile fata de modificarile aduse legii vin dupa ce ordonanta a fost puternic criticata de catre fostii ministri ai Educatiei Mircea Miclea si Daniel Funeriu, de catre rectorul Universitatii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, Ioan Aurel Pop, si dupa ce studentii au cerut demisia ministrului pentru Invatamant Superior, Mihnea Costoiu, “pentru dezastrul din sistem cauzat de schimbari legislative demne de tarile din lumea a treia”.

Intr-un interviu acordat HotNews.ro, Mircea Miclea a explicat care sunt cele mai nocive prevederi ale ordonantei. De la crearea unui sistem paralel pentru universitatile private – care nu mai trebuie sa respecte legea in atributii, mandate si structura -, crearea modalitatii ca rectorii de la stat sa fie in functie pe viata, posibilitatea ca o persoana fizica sa fondeze o universitate in mainile careia sa se intoarca apoi patrimoniul acesteia, reintroducerea doctoratului la frecventa redusa si pana la politizarea sistemului preuniversitar si intarirea sindicatelor – totul “este o grozavie”, spune Miclea.

Citeste mai jos comunicatul integral al Federatiei Nationale Sindicale “Alma Mater”

OUG 49/2014 – un pas spre normalitate

Federatia Nationala Sindicala “Alma Mater” considera ca adoptarea OUG nr. 49/2014, privind modificarile si completarile la Legea Educatiei nr. 1/2011, lege asumata prin raspundere guvernamentala de Guvernul Boc, dupa mimarea dialogului social, este un pas inainte in construirea unei societati democratice, nicidecum “o sindicalizare a invatamantului”. Legea educatiei nationale (Legea 1/2011), ca produs al clasei politice si nu al unui consens national, si-a dovedit incapacitatea gestionarii sistemului de educatie, ceea ce a impus multiple modificari ale acesteia.

Federatia Nationala Sindicala “Alma Mater” a solicitat tuturor guvernelor, masuri care sa ofere solutii pentru problemele cu care se confrunta invatamantul superior romanesc, sustinand astfel demersurile permanente pe care universitatile si mediul academic, in general, le intreprind in vederea cresterii calitatii si performantei educatiei.

Inca nu s-a cicatrizat decapitarea invatamantului superior romanesc prin pensionarea pripita a celor care implinisera varsta de 65 de ani, inca exista o discriminare intre cei care au obtinut doctoratul inainte de 2010 si cei care l-au obtinut dupa, inca mai exista rectori care considera dialogul social o piedica, sunt numai cateva exemple ale unei Legi adoptate prin “raspundere guvernamentala”.

Ca urmare a dialogului social, datorita actualului act legislativ, personalului didactic din unitatile de invatamant conexe, care nu dispune de locuinta in localitatea unde are postul, i se pot deconta cheltuielile de transport, personalul didactic beneficiaza, in limita fondurilor alocate prin buget, din fonduri extrabugetare sau din sponsorizari de acoperirea integrala ori partiala a cheltuielilor de deplasare si de participare la manifestari stiintifice organizate in strainatate, copiii personalului didactic aflat in activitate sunt scutiti de plata taxelor de inscriere la concursurile de admitere in invatamantul superior si beneficiaza de gratuitate la cazare in camine si internate, personalul didactic si didactic auxiliar din invatamant beneficiaza de o compensatie de la bugetul asigurarilor sociale de stat de 50% din valoarea cazarii, mesei si a tratamentului in bazele de odihna si tratament.

In plus, potrivit acestei Ordonante, se clarifica statutul si componenta personalului didactic din invatamantul superior si se extinde accesul la studii doctorale, in regim de frecventa redusa, pentru cei care au deja statut de angajati.

Federatia Nationala Sindicala “Alma Mater” apreciaza dialogul purtat cu Ministerul Educatiei Nationale, reprezentat de ministrul delegat pentru invatamant superior si cercetare, pentru promovarea OUG nr. 49/2014. Acest pas spre normalitate este dovedit de modificarile si de completarile la Legea Educatiei nr. 1/2011. F.N.S. “Alma Mater” atrage din nou atentia asupra faptului ca orice act normativ promulgat politic, fara un dialog social real si fara un consens national, reprezinta o forma fara fond, condamnata la interminabile amendamente si modificari, generatoare de conflicte.

In acest context, Federatia “Alma Mater” sustine necesitatea unui Acord Social National pentru Educatie, prin care se pot stabili principii, reguli si niveluri de finantare, care nu vor mai fi schimbate la fiecare noua guvernare.

Bucuresti, 04.07.2014

Presedinte F.N.S. “Alma Mater”,

Prof.univ.dr.ing. Anton HADAR

Federatia Spiru Haret: In sfarsit un prim-ministru a inteles importanta Educatiei / FSLI: Guvernul rezolva partial problemele din invatamantul preuniversitar

Reactia Federatiei Nationale Sindicale “Alma Mater” este in linia celei anuntate de catre sindicatele din preuniversitar. In urma cu o zi, Federatia Sindicatelor din Educatie “Spiru Haret” a laudat Guvernul Ponta pentru aceasta Ordonanta de Urgenta. “In sfarsit un prim-ministru a inteles importanta Educatiei”, a declarat Marius Ovidiu Nistor, presedintele federatiei, intr-un comunicat remis HotNews.ro. Potrivit lui Nistor, “aparitia acestei ordonante demonstreaza tuturor ca parteneriatul social la nivelul Ministerului Educatiei Nationale functioneaza si cu rezultate benefice in favoarea angajatilor din invatamant”.

Prima reactie a venit de la Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant, care a comunicat miercuri, 2 iulie, ca “apreciaza faptul ca Guvernul a aprobat Ordonanta de Urgenta de modificare a Legii Educatiei Nationale, prin care se rezolva o parte din multiplele probleme cu care se confrunta sistemul de invatamant preuniversitar”. Prin acest act normativ au fost eliminate prevederi contestate de majoritatea salariatilor din preuniversitar, sustine FSLI intr-un comunicat remis HotNews.ro.

Ce castiga sindicatele prin Ordonanta de Urgenta care modifica Legea Educatiei

  • Directorul scolii “are obligatia” sa ii convoace pe reprezentantii sindicatelor din scoala “la toate sedintele consiliului de administratie” ale scolii / Pana acum legea spunea ca “la sedintele consiliului de administratie participa, de regula, un lider de sindicat si un reprezentant al elevilor, cu statut de observatori”.
  • Sindicatele intra si in Consiliile de Administratie ale universitatilor: “In cadrul universitatilor unde salariatii sunt organizati in sindicat, un reprezentant al acestuia participa, in calitate de observator, la sedintele consiliului de administratie” – prevede noua OUG.
  • Reprezentantii sindicatelor vor participa ca observatori la toate etapele de organizare si desfasurare a concursurilor organizate de Inspectoratul scolar sau de unitatile de invatamant / Pana acum, legea le acorda dreptul de a participa la concursurile organizate la nivelul scolii sau al consortiilor scolare
  • Sindicatele vor fi prezente ca observatori si la concursul pentru ocuparea functiei de director/director adjunct

Intr-un interviu acordat HotNews.ro, fostul ministru al Educatiei Mircea Miclea a explicat si care este mecanismul prin care sindicatele capata putere, odata cu aceste modificari. “Peste tot, in toate Consiliile de Administratie, sindicatele sunt prezente, si la nivel de preuniversitar, si la universitate. Este o sindicalizare totala. Aceasta putere o vor folosi in favoarea lor, vor cere iar bani de la toti profesorii, pentru ca profesorii stiu ca daca te pui bine cu sindicatul, e ok, pentru ca ei sunt in consiliul de administratie al scolii, deci sunt pe langa director, sunt in consiliul de administratie al inspectoratelor – consiliu care poate printr-o decizie ‘motivata’ sa concedieze un director“, a explicat Mircea Miclea.

Citeste si:

  • Ordonanta de Urgenta care modifica Legea Educatiei a fost publicata in Monitorul Oficial: Se poate organiza o a treia sesiune de BAC, elevii fara bacalaureat se pot pregati la facultate, terenurile cluburilor elevilor pot trece in domeniul autoritatilor locale, se pot organiza doctorate si la formele de invatamant cu frecventa redusa
  • Prima luare de pozitie fata de lovitura data Educatiei de Guvern. Mircea Miclea: Este un pact national anti-educatie, readuce impostura in doctorate, rectorii pot fi pe viata, universitatile private isi fac regulile. Este o grozavie
  • Sindicalistii din Educatie lauda Guvernul Ponta pentru Ordonanta de Urgenta care da o ultima lovitura educatiei: Guvernul rezolva partial problemele din invatamantul preuniversitar
  • Rectorul Universitatii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, despre modificarea Legii educatiei: S-a coborat stacheta la pregatirea profesorilor. Universitatile mari au pregatit masterul didactic si sunt un pic handicapate, putini vor mai alege acest master
  • Studentii cer demisia ministrului pentru Invatamant Superior, Mihnea Costoiu, “pentru dezastrul din sistem cauzat de schimbari legislative demne de tarile din lumea a treia”
  • La ce foloseste a treia sesiune de BAC, proaspat introdusa de Guvern? Noi inca nu ne-am obisnuit ca la Bacalaureat mai sunt si copii care pica
  • Inca un sindicat din invatamant saluta oprirea reformelor din Educatie. Marius Nistor, Federatia Spiru Haret: In sfarsit un prim-ministru a inteles importanta Educatiei
  • Raluca Turcan: PSD transforma educatia nationala intr-un sistem de tip Caritas. De ce nu introduce atatea sesiuni pana iau BAC-ul toti elevii?
  • Daniel Funeriu: Ordonanta de modificare a legii educatiei este un viol in grup la adresa educatiei nationale
happy wheels
  • tweet
Jose Manuel Barroso va fi audiat ca martor in cazul lobbyului producatorilor de tutun Consiliul National al Partidului Conservator a adoptat rezolutia de sustinere a lui Ponta la prezidentiale

admin

Mai citeste si...
  • CCR decide dacă Parlamentul va stabili data alegerilor locale Citeşte întreaga ştire: CCR decide dacă Parlamentul va stabili data alegerilor locale
    CCR decide dacă Parlamentul va stabili...

    Jun 03, 2020 0

  • Fațada sanatoriului Marila din Oravița s-a prăbușit. Pacienții, mutați la un alt spital Citeşte întreaga ştire: Fațada sanatoriului Marila din Oravița s-a prăbușit. Pacienții, mutați la un alt spital
    Fațada sanatoriului Marila din...

    Feb 21, 2023 0

  • Maria Liliana Oșca
    Maria Liliana Oșca

    Oct 24, 2022 0

  • Filmari cu soprana Anda Louise Bogza
    Filmari cu soprana Anda Louise Bogza

    Oct 24, 2022 0

  • Ani de Liceu
    Ani de Liceu

    Oct 24, 2022 0

Recente
  • New York Times: Cum manipulează China Facebook și Twitter pentru a influența opinia publică  Citeşte întreaga ştire: New York Times: Cum manipulează China Facebook și Twitter pentru a influența opinia publică
    New York Times: Cum manipulează China...

    Dec 21, 2021 0

  • Ce prevede angajamentul celor 105 țări pentru oprirea defrișărilor până în 2030. Tanczos Barna: În România nu există defrișări
    Ce prevede angajamentul celor 105...

    Nov 02, 2021 0

  • Curtea Constituțională judecă impozitarea pensiilor speciale cu 85% Citeşte întreaga ştire: Curtea Constituțională judecă impozitarea pensiilor speciale cu 85%
    Curtea Constituțională judecă...

    Sep 30, 2020 0

  • Violeta Alexandru a găsit încăperi goale și la ITM Neamț: “Șefii, în concediu, birourile, goale, accesul, îngrădit” Citeşte întreaga ştire: Violeta Alexandru a găsit încăperi goale și la ITM Neamț: “Șefii, în concediu, birourile, goale, accesul, îngrădit”
    Violeta Alexandru a găsit încăperi...

    Sep 09, 2020 0


Comenteaza Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 



 

ULTIMILE STIRI

  • Fațada sanatoriului Marila din Oravița s-a prăbușit. Pacienții, mutați la un alt spital Citeşte întreaga ştire: Fațada sanatoriului Marila din Oravița s-a prăbușit. Pacienții, mutați la un alt spital
    Fațada sanatoriului Marila din Oravița s-a prăbușit....

    Feb 21, 2023 0

  • Filmari cu soprana Anda Louise Bogza
    Filmari cu soprana Anda Louise Bogza

    Oct 24, 2022 0

  • Ani de Liceu
    Ani de Liceu

    Oct 24, 2022 0

  • POVESTI DE SUCCES DIN ROMANIA
    POVESTI DE SUCCES DIN ROMANIA

    Sep 27, 2022 0

  • Premieră pentru omenire. NASA a lovit cu succes un asteroid în cadrul unei misiuni de testare Citeşte întreaga ştire: Premieră pentru omenire. NASA a lovit cu succes un asteroid în cadrul unei misiuni de testare
    Premieră pentru omenire. NASA a lovit cu succes un asteroid...

    Sep 27, 2022 0

Rezultate LOTO 6/49, 5/40, JOKER

LotoXP - loto 6/49, 5/40, joker, generator, statistici, arhiva, forum

RSS Stiri Hotnews

Copyright 2014
  • Actualitate
  • Special
  • Sanatate
  • Cultura
  • Utile
  • Sport
  • Tehnologie
  • Webcam
  • Cris Prev s.r.l.