Oct 23, 2014 admin Flux Hotnews 0
Rusii iau cu asalt magazinele din UE, dupa ce Putin le-a sistat importurile de alimente. Tot mai multi rusi aleg sa treaca granita in tari vecine din UE, precum Polonia sau Finlanda, pentru a-si cumpara mancare, dupa ce Vladimir Putin a decis sa sisteze importurile de produse alimentare din spatiul comunitar. Inainte de restrictii, rusii importau aproximativ 40% din alimentele pe care le consumau. Deloc nou, fenomenul shoppingului transfrontalier s-a intensificat in ultimele doua luni de-a lungul granitelor Rusiei. La inceputul lunii august, presedintele Vladimir Putin a anuntat ca sisteaza complet importurile de produse alimentare din UE, in replica pentru cele patru seturi de sanctiuni aplicate de Bruxelles asupra economiei ruse din cauza agresiunii din Ucraina. Mai mult pe Adevarul.ro.
BNR ar putea relaxa politica monetara in sedinta din noiembrie. BNR ar putea relaxa politica monetara in sedinta Consiliului de Administratie din 4 noiembrie in conditiile incetinirii inflatiei si sub influenta actiunilor initiate de BCE pentru stimularea economiei, a declarat viceguvernatorul BNR, Bogdan Olteanu. Rata inflatiei va ajunge, probabil, sub nivelul de 2% la finalul acestui an, pe fondul scaderii presiunii pe preturile alimentelor, a declarat Olteanu intr-un interviu pentru Bloomberg. “Ne confruntam cu cea mai scazuta rata a inflatiei din ultimii 25 de ani, aflata insa peste nivelul din alte tari” a aratat oficialul BNR. BNR are o tinta pentru inflatia anuala de 2,5% plus/minus un punct procentual. In luna august, BNR a redus prognoza de inflatie, de la 3,3% la 2,2% pentru acest an si de la 3,3% la 3% pentru 2015, si a anuntat prognoze privind rata medie a inflatiei de 1,4% in acest an si 2,4% anul viitor, relateaza RomaniaLibera.ro.
Receptie la Palatul Peles. Regele Mihai implineste sambata 93 de ani si a sarbatorit evenimentul alaturi de invitati distinsi. A fost o seara aniversara la Palatul Peles, joi. In cadrul festivitatilor care sarbatoresc 93 de ani de viata a Majestatii Sale Regele Mihai, Principesa Mostenitoare Margareta a oferit distinctii regale mai multor personalitati.Printre cei decorati s-a numarat si Jessica Douglas-Home, presedinta si fondatoarea Mihai Eminescu Trust, fundatia de suflet a Printului Charles. Jessica a primit distinctia regala pentru implicarea in pastrarea patrimoniului cultural din Transilvania. Evenimentul a fost urmat de un dineu in Sufrageria de Stat a palatului, cu 24 de invitati distinsi, informeaza StirileProtv.ro.
Vestul Romaniei, cele mai mari cresteri salariale. Salariul mediu brut in mediul privat a crescut cu 8% in judetul Timis in 2014, aproape dublu fata de media nationala de crestere a salariilor (4,1%), potrivit studiului realizat de PwC Romania. In alta ordine de idei, salariul mediu brut a crescut in Bucuresti, conform studiului, cu aproximativ 3,4%, in vreme ce pentru judetele din Transilvania, Muntenia si estul Romaniei, acesta a ramas la acelasi nivel cu cel raportat in anul precedent. “Dinamica salariala mai accelerata din zona de vest a tarii poate fi explicata prin doi factori. Pe de o parte, este o competitie intensa intre angajatori, majoritatea organizatii cu activitate de productie, care sunt orientati catre atragerea si motivarea unei forte de munca avand profiluri si specializari similare (de exemplu, ingineri sau muncitori calificati). La aceasta se adauga o disponibilitate limitata a fortei de munca, explicata printr-o rata a somajului de 3-4% comparativ cu 7% la nivel national”, a spus Horatiu Cocheci, senior manager la PwC Romania, scrie EVZ.ro.
UE va aloca peste 24 de milioane de euro pentru crearea unui vaccin impotriva Ebola. Uniunea Europeana va aloca 24,4 milioane de euro pentru crearea unui vaccin impotriva virusului Ebola. Aceste fonduri vor finanta cinci programe de cercetare clinica pentru descoperirea unui potential vaccin sau testarea vaccinurilor experimentale, informeaza Comisia Europaena (CE). “Suntem intr-o cursa cu timpul in ceea ce priveste virusul Ebola. De aceea, pe de o parte trebuie sa actionam repede, iar pe de alta parte sa avem un raspuns pe termen lung la aceasta problema. De aceea, sunt fericit sa anunt alocarea a 24,4 milioane de euro, care vor ajuta la accelerarea celor mai de perspectiva studii pentru crearea vaccinului si metodelor de tratare a acestui virus’, a declarat presedintele in exercitiu al CE, Jose Manuel Barroso, potrivitRomaniaLibera.ro.
Jun 03, 2020 0
Feb 21, 2023 0
Oct 24, 2022 0
Oct 24, 2022 0
Oct 24, 2022 0
Dec 21, 2021 0
Nov 02, 2021 0
Sep 30, 2020 0
Sep 09, 2020 0