SECRETE EXPLICATE
Nu de puţine ori ne întrebăm cum se face un lucru sau cum se organizează o acţiune. Uite, de pildă, un festival muzical. Chiar, cum se face aşa ceva? Aceasta a fost întrebarea la care a răspuns, în ediţia din 9 august, domnul Viorel Stoica, creatorul şi preşedintele Festivalului Tinereţii găzduit de oraşul Mangalia în fiecare vară. După 10 ani de experienţă domnul Stoica ne povesteşte lucruri interesante, necunoscute publicului larg. În dialogul cu Edi răspunsurile vin unul după altul împletite cu umorul paşnicului război al micilor inteligenţi din platou. Realizatoarea Irina Haideţ, ţine întreaga echipă sub un control strict pentru ca umorul, cântecul, dansul să se combine perfect cu informaţiile oferite de invitat. Rezultatul este foarte interesant. Pe lângă Cosmin, Edi, Patrik, Riki emisiunea găzduieşte şi alţi invitaţi pe care veţi avea ocazia să îi vedeţi şi în ediţiile următoare. Nu vor lipsi stăpanii de drept ai rubricilor ştiinţifice- domnul profesor Stiinţificus (alias jurnalistul de stiinţă Cristian Roman) dar nici delicata Sami Ristea, cea care ne pune creierul pe moaţe cu secretele pe care le propune spre descifrare ediţie de ediţie. O menţiune specială trebuie să acordam Gabrielei Crişu care vine în platou după o experienţă inedită pentru un artist dedicat publicului. Veţi vedea despre ce vorbim. Tot ce fac invitaţii în emisiune este plăcut şi interesant. De aceea vă recomandăm ca sâmbătă, la ora 17.00 să lăsaţi deoparte tot ce vă propuseseţi să faceţi şi să deschideţi televizorul pe TVH. Veţi urmări o emisiune interesantă, putem spune chiar specială, care vă va plăcea în mod sigur. Haideţi la show !
happy wheels
Jun 03, 2020 0
Feb 21, 2023 0
Oct 24, 2022 0
Oct 24, 2022 0
Oct 24, 2022 0
Dec 22, 2016 0
Dec 12, 2016 0
Dec 06, 2016 0
Dec 06, 2016 0