Mar 06, 2020 Mihai Osca Actualitate, Flux Hotnews, ULTIMA ORA 0
Curtea de Apel Bucureşti a judecat contestaţia depusă de fostul ministru al Sănătăţii Sorina Pintea faţă de decizia de arestare preventivă de 30 de zile și a rămas în pronunțare. Sorina Pintea s-a prezentat în fața instanței fără cătușe la mâini.
UPDATE 6 martie, 12.50: Sorina Pintea a fost transportată la Spitalul Universitar pentru investigații. Conform Antena 3, aceasta va efectua un RMN pentru a se stabili cu exactitate starea de sănătate.
UPDATE 6 martie, ora 12:30 Unul dintre avocaţii Sorinei Pintea, Viorel Mocanu, a declarat că fostul ministru al Sănătății a negat în sala de judecată acuzaţiile aduse.
Totodată, potrivit lui Mocanu, Sorina Pintea a solicitat înlăturarea de la dosar a mai multor probe, deoarece ar fi fost obţinute nelegal de anchetatori.
„În mod ferm, neagă acuzaţia care îi este adusă. S-a solicitat înlăturarea mai multor mijloace de probă ca fiind obţinute în mod nelegal şi chiar şi acel flagran. Apărarea a solicitat revocarea măsurii arestării preventive, fără o altă măsură, şi în subsidiar luarea măsurii controlului judiciar, care să fie suficientă, pentru a putea ca doamna Pintea să meargă să se interneze direct în spital”, a spus avocatul, potrivit Agerpres.
„Solicitarea domniei sale nu este de a se duce acasă, chiar dacă o aşteaptă copiii, ci de a se interna, pentru a putea fi tratată de cadrele medicale, fără a avea frică că vor avea repercusiuni dacă îi vor face analizele în mod corect şi fără să fie tratată sub momentul tensiunii şi presiunii”, a mai precizat acesta.
UPDATE 6 martie, ora 12:15 Curtea de Apel Bucureşti a rămas în pronunţare cu privire la contestaţia depusă de Sorina Pintea faţă de decizia de arestare preventivă.
UPDATE 6 martie, ora 11:05Doi judecători discută acum contestaţia depusă de Sorina Pintea faţă de decizia de arestare preventivă. Ședința de judecată este nepublică.
Sorina Pintea este reprezentată în instanţă de doi avocaţi, printre care şi Viorel Mocanu, fost agent guvernamental al Romaniei la CEDO, care a pledat în favoarea fostului lider PSD Liviu Dragnea, potrivit Agerpres.
UPDATE 9:15 Sorina Pintea a ajuns la Curtea de Apel București fără cătușe la mâini:
Sorina Pintea, manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” din Baia Mare, judeţul Maramureş, este acuzată de DNA de săvârşirea infracţiunii de luare de mită, în formă continuată.
Sorina Pintea a contestat decizia din 28 februarie luată de Tribunalul Bucureşti, prin care a fost arestată preventiv pentru 30 de zile.
Conform procurorilor DNA, „în perioada decembrie 2019 – 28 februarie 2020, inculpata Pintea Sorina (…) ar fi primit, printr-un intermediar, de la reprezentanţii unei societăţi comerciale, în două tranşe, sumele de 10.000 de euro şi 120.000 de lei, care nu i s-ar fi cuvenit, reprezentând un procent de 7% din valoarea unui contract de achiziţie publică”.
Marcel Vela: „Sorina Pintea a refuzat transferul la Spitalul Penitenciar Mioveni”
Sorina Pintea a fost scoasă pe 3 martie din arestul Poliţiei, fiind transportată la o unitate medicală din reţeaua Ministerului Afacerilor Interne, pentru un consult de specialitate. În presă au apărut imagini cu Pintea încătuşată, în timp ce era dusă la spital. Avocații fostului ministru al Sănătății au considerat acest lucru drept umilitor și degradant.
Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a declarat că Sorinei Pintea, aflată în arest preventiv la Arestul Central al Poliţiei, i s-a propus transferul la Spitalul Penitenciar din Mioveni, însă aceasta nu a acceptat, aşa că s-a luat măsura de a-i fi asigurată asistenţă medicală permanentă.
„S-a propus transferul la Spitalul Penitenciar de la Mioveni, dar ea nedorind să fie transferată acolo, s-a luat măsura să i se asigure asistenţă medicală permanentă 24 de ore din 24 la Arestul Central al Poliţiei”, a afirmat Vela într-o intervenţie telefonică la postul Realitatea Plus, potrivit Agerpres.
Jun 03, 2020 0
Feb 21, 2023 0
Oct 24, 2022 0
Oct 24, 2022 0
Oct 24, 2022 0
Feb 21, 2023 0
Oct 24, 2022 0
Oct 24, 2022 0
Sep 27, 2022 0