Nov 10, 2015 admin Carusel, Turist de Romania 0
Dacă nu ai fost încă la Cazane, atunci e cazul, și cât de repede. Așa mi-am repetat timp de vreo 3 ani până să ajung pe aceste meleaguri. Așa că într-un final mi-am strâns bucketlist-ul românesc și l-am aranjat frumos într-un roadtrip de vis. Ziua 9 avea să fie la Cazanele Dunării.
Parcul Național Porțile de Fier este unul din cele mai frumoase locuri din România, l-aș pune pe locul 2 după Transalpina.
Am intersectat defileul la Orșova tocmai când s-a lăsat seara, așa că prea mult nu ne-am bucurat de peisaj, dar ce dibuiam prin luminițele de pe Dunăre era fermecător. Am ajuns la ora 23:00 undeva in Dubova, la Casa Madona, unde rezervasem o cameră. Priveliștea din grădină arăta exact așa
și îmi părea rău că nu ne puteam bucura mai mult timp de această locație.
Dimineața aveam în plan să facem o excursie cu barca și știam de la gazdă că punctul de pornire este la Mănăstirea Mraconia. Așa aflăm și că ne-am cazat fix în casa fostului preot al mănăstirii (acum are destinație de casă de vacanță). Ajunși acolo găsim câteva tarabe cu suveniruri și am ochit imediat o barcă cu motor, nu prea mare, de vreo 10 persoane, fără acoperiș. Adică exact ce vroiam, un grup cât mai mic și niciun obstacol în calea oportunităților fotografice. Am așteptat câteva minute până am format un grup de 8 persoane și am pornit lejer pe Dunăre.
Excursia ne duce întâi la statuia lui Decebal unde șoferul ne spune că aceasta este cea mai înaltă sculptură în stâncă din Europa – 55m și că a fost construită în condiții grele de sculptori-alpiniști în perioada 1994-2004.
Dacă până aici am mers ușor plutind în golful Mraconia (Cazanele Mici), de aici încolo șoferul nostru ne-a dus în viteză mare la Cazanele Mari unde am făcut o oprire la Peștera Veterani, care poate fi vizitată și unde ghidul oferă câteva informații istorice interesante. După aceea ne-am apropiat de Peștera Ponicova, pe care am admirat-o doar din exterior. În interior se poate pătrunde pe Dunăre, cu caiacul, dar există și o intrare prinCheile Ponicovei, pe care am zis că o vom descoperi altădată.
Apoi ne-am întors cu vreo 40km/h către locul de pornire și ne-am declarat mulțumiți de plimbarea pe apă de aproximativ o oră.
Era deja ora prânzului și într-o zi de vineri, în vacanță, te-ai aștepta să vină aici cel puțin toată România, însă se pare că acest colț de rai este uitat de lume!
Deși termometrul la bord arăta 39 de grade am vrut să facem totuși un traseu pe Ciucaru Mare. Acum trebuia să căutăm unde exact pornește traseul Ciucaru Mare 2, care mi se părea destul de scurt (1h30m) și totuși cu panorame superbe asupra defileului.
Cu îndrumarea unui localnic am găsit punctul de pornire la vreo 2 km după ce am trecut de localitatea Dubova, pe partea stângă a drumului. Sunt și alte trasee mai lungi și cu siguranță superbe, însă la 40 (patruzeci) de grade, nu, mulțumesc. Punctele de pornire sunt marcate vizibil prin panouri mari pe marginea șoselei.
Traseul începe printr-o poiană și începe să urce ușor prin pădure. După vreo 20 de minute începem să zărim Dunărea prin desiș, uhuu, suntem aproape!
După care întâlnim imediat acest panou:
“Sfârșit traseu ecoturistic…” bla bla. Pe bune? Serios? Păi cum sfârșit?? Că doar nu am văzut nimic încă! Vedem totuși că marcajul continuă undeva în dreapta stâlpului și ne ținem după el.
Ajungem în 2 minute pe platou, unde ni se dezvăluie o panoramă superbă asupra Dunării.
După ce facem o mulțime de poze ne întoarcem la stâlpul descurajator, care îmi tăiase aripile înainte de a mă bucura de această frumusețe a naturii, decidem să aflăm ce se află dacă o luăm prin stânga lui. Însă după 10 minute de mers prin bălării, fără marcaj, fără apă și fără o potecă concretă am hotărât să ne întoarcem la mașină. Unde era cald și bine…
Ne oprim la terasa Pensiunii Decebal, poziționată excelent în Golful Dubova, un loc unde merită probabil să petreci o zi de relaxare pe ponton. Dar cum pentru noi vacanța nu e numai relaxare, ne-am energizat cu niște clătite și am plecat mai departe.
Am aruncat o ultimă privire Dunării din Orșova, unde ne-am oprit la o cafea pe malul apei. Apoi iar la drum spre Herculane și în încheierea zilei la Cascada Bigăr. Dar aceea este altă poveste!
Sursa: ghiduri-turistice.info
happy wheelsDec 01, 2015 0
Nov 16, 2015 0
Nov 12, 2015 0
Nov 11, 2015 0
Feb 21, 2023 0
Oct 24, 2022 0
Oct 24, 2022 0
Sep 27, 2022 0